In cadrul prezentarii sale pentru reprezentantii la nivel inalt, doamna Gabriela Coman, Secretar de Stat, ANPDCA, a explicat cum, dupa 25 de ani de progrese inregistrate in domeniul protectiei copilului, Romania a ajuns in situatia de a inregistra in fiecare an un numar constant de 5.000 de copii care intra in sistemul de protectie a copilului. Din aproape 60.000 de copii separati de parintii lor, aproximativ 20.000 sunt institutionalizati, alti 20.000 sunt in grija asistentilor maternali, iar ceilalti 20.000 sunt in plasament familial.
„Analiza cauzelor si conditiilor complexe in urma carora un copil ajunge sa fie lipsit de ingrijirea parintilor sai si sa intre in sistemul public de protectie semnaleaza faptul ca se impune o interventie nationala integrata, asa cum prevede Strategia Nationala pentru Protectia si Promovarea Drepturilor Copilului 2014-2020. La nivel local, este necesar un pachet minim de servicii pentru a identifica si sprijini copiii vulnerabili aflati la risc de saracie extrema, violenta, abandon scolar, si care nu acceseaza servicii medicale”, a declarat doamna Gabriela Coman, Secretar de Stat, ANPDCA.
Experti europeni si nu numai, reprezentanti ai institutiilor, guvernelor si ONG-urilor din Uniunea Europeana si ai organizatiilor internationale au atras atentia asupra acelor evidente si bune practici ale mai multor tari, printre care si Romania, care demonstreaza importanta abordarii intersectoriale, la nivel local, a actiunilor de protectie a copilului.
„Romania se afla in curs de dezvoltare a unor servicii integrate pentru copii la nivel local, care reunesc sectoarele protectiei sociale, sanatatii si educatiei, asa cum este prevazut in Strategiile nationale pentru drepturile copilului si incluziune sociala. UNICEF testeaza aceste servicii in Bacau, in stransa colaborare cu autoritatile de la toate nivelurile si cu ONG-uri, printr-un proiect finantat de Norway Grants. Discutiile din cadrul Forumului European privind Drepturile Copilului confirma faptul ca suntem pe calea cea buna. Prezentarea doamnei Presedinte a Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului si Adoptie s-a bucurat de reactii pozitive in randul participantilor”, a declarat doamna Sandie Blanchet, Reprezentant UNICEF in Romania.
Serviciile din cadrul pachetului minim de servicii testat in Bacau sunt acordate de profesionistii de la nivel local: asistenti sociali, asistenti medicali comunitari si mediatori scolari, impreuna cu autoritatile locale si judetene si cu alti actori relevanti, precum ONG-urile, politia, etc. Mai mult, se pune accent pe educatia prescolara si scolara incluziva si de calitate. Rezultatele interventiei vor face obiectul unei evaluari independente, urmarindu-se ca acestea sa influenteze programele nationale, cu finantare din fonduri publice si europene.
Perioada de programare 2014-2020 ofera oportunitatea unei utilizari coerente si coordonate a fondurilor structurale europene pentru implementarea tuturor strategiilor nationale sectoriale si intersectoriale, in beneficiul unui numar estimat de 3,8 milioane de copii romani.
Actiunile care faciliteaza schimbul de experienta si lectii invatate prin cooperare orizontala, precum si mobilizarea transfrontaliera a autoritatilor publice si a actorilor din sectorul privat trebuie intensificate atat in Europa, cat si in celelalte regiuni. Cu experienta sa in realizarea unei reforme profunde a sistemului de protectia copilului, prin trecerea de la institutii mari, greoaie si inumane la dezvoltarea unei game de servicii bazate pe familie si, mai nou, la serviciile de preventie, Romania poate sa impartaseasca altor tari bunele sale practici.
Despre UNICEF Romania
UNICEF este prezent in Romania si in alte 190 de tari si teritorii pentru a promova supravietuirea si dezvoltarea copiilor din perioada copilariei mici pana la adolescenta. In Romania, UNICEF lucreaza impreuna cu Guvernul, Parlamentul, autoritati locale, societatea civila, sectorul privat, parteneri nationali si internationali si cu mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educatie timpurie de calitate si la scoala, pentru protejarea adolescentilor si monitorizarea drepturilor copilului, pentru protectie sociala si pentru mobilizarea de resurse in beneficiul copiilor. UNICEF este sustinut financiar integral prin contributiile voluntare ale persoanelor fizice, corporatiilor, fundatiilor si a guvernelor.