36 de artişti plastici şi muzicieni, elevi şi studenți care studiază în București, Cluj Napoca, Craiova, Constanța, Iași, Suceava, Oradea, Tîrgu Mureș și Timișoara au primit din partea Fundației Principesa Margareta a României sprijin constând în burse, sesiuni de mentorat şi promovare în cadrul celei de a X-a ediții a programului „Tinere Talente”, desfășurată în 2017. Fundația Vodafone România este unul dintre partenerii tradiționali ai programului, susținând până acum financiar patru ediții anuale „Tinere Talente” cu o suma totală de peste 500.000 de lei, din care aproape 140.000 de lei au fost alocați activităților din 2017.
• Printre bursieri s-a aflat Ionuţ Piscureanu, singurul student din România care a trecut de selecția concursului de design vestimentar „Arts of Fashion Competition” 2017 din SUA
Printre bursierii din 2017 s-au aflat Ionuţ Piscureanu, singurul student din România care a trecut de selecția concursului de design vestimentar „Arts of Fashion Competition” 2017 din SUA, Steff Chelaru, câştigătoarea Marelui Premiu al concursului #fashionFANatic2017 și Evelina Andries, interpretă la harpă, câștigătoarea Diplomei Winners, la competiția internațională de artă „The Small Montmartre of Bitola 2017” din Macedonia.
„Am decis să ne implicăm în susținerea programului știind că există atât de mulți copii talentați în întreaga țară care, deși reușesc să obțină rezultate impresionante, nu au posibilitatea să-și cumpere un instrument sau să lucreze cu un specialist, din cauza dificultăților financiare. Vrem ca prin contribuția noastră să facem ca opțiunea de a-ți urma vocația să nu mai depindă de lucruri care nu au nicio legatură cu educația și talentul”, a declarat Angela Galeţa, Directorul Fundației Vodafone România.
„Bursierii noștri se bucură de recunoaștere la compeții naționale și internaționale. Un exemplu este cel al lui Ionuţ Piscureanu, singurul student român care a trecut de selecția concursului «Arts of Fashion Competition» 2017, în cadrul căruia s-au calificat doar 50 de tineri din toată lumea. Un alt copil talentat, Steff Chelaru, a reușit să câştige Marele Premiu la #fashionFANatic2017, iar Evelina Andries, a câștigat, la doar 14 ani, Diploma Winners, concurând cu peste 9.000 de participanți din toată lumea la competiția «The Small Montmartre of Bitola 2017»“, a declarat Mugurel Mărgărit, Directorul Fundației Principesa Margareta a României.
În 2017 au fost organizate 16 evenimente de promovare a bursierilor în parteneriat cu Filarmonica George Enescu, Teatrul Național București, Elite Art Gallery, Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti -concerte, recitaluri sau expoziții de arte vizuale. Peste 70 de tineri au participat la programul de mentorat intergenerațional, masterclass-uri şi workshop-uri, ori au fost pregătiți ca membri ai Orchestrei Fundației Principesa Margareta a României. Mentorii tinerilor muzicieni au fost pianista Alexandra Dariescu, violonistul Remus Azoitei, dirijorul Tiberiu Soare, violonistul Rafael Butaru, tenorul Teodor Ilincăi, dirijorul Constantin Adrian Grigore, flautista Mihaela Anica, pianistul Iulian Ochescu. Pentru tinerii artişti vizuali, în 2017 s-au alăturat ca mentori artişti, curatori, designeri şi cristici de artă, printre care Corina Șuteu, Diana Marincu, Lea Raszovsky, Cristina Stoenescu, Adriana Oprea, Ana Neagoe şi Raluca Pantiş.
***
Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei 20 ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.104 de programe derulate de 706 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut peste 2,7 milioane de beneficiari - copii, tineri, bătrâni, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit peste 28 milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere.
l www.fundatia-vodafone.ro l jurnaldebine.fundatia-vodafone.ro l facebook.com/fundatiavodafone l
Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei 20 ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.104 de programe derulate de 706 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut peste 2,7 milioane de beneficiari - copii, tineri, bătrâni, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit peste 28 milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere.
l www.fundatia-vodafone.ro l jurnaldebine.fundatia-vodafone.ro l facebook.com/fundatiavodafone l
De-a lungul celor 27 de ani de activitate, Fundaţia Principesa Margareta a României a sprijinit proiecte dedicate copiilor aflaţi în situaţii dramatice de viaţă, care se confruntă cu sărăcia extremă, riscă abandonul şcolar sau al familiei, probleme de sănătate sau excluziunea socială. Un număr de 25.000 de copii şi tineri şi aproximativ 2.500 de familii cu un trai precar, precum şi 650 de mici ong-uri locale, au primit ajutor şi asistenţă din partea Fundaţiei, din 1990 şi până în prezent.
l www.fpmr.ro l
l www.fpmr.ro l