Expoziții, spectacole, filme, ateliere și gastronomie din toate colțurile lumii vor fi prezentate la București timp de o săptămână, între 29 august - 4 septembrie. Ieri, 29 august 2016, la Teatrul Naţional Bucureşti, în prezenţa înaltelor oficialităţi diplomatice, reprezentanţilor instituţiilor publice și a publicului, s-a dat startul celei de-a doua ediţii a Festivalului Ambasadelor “Open your culture”.

Un eveniment de excelență, produs de Asociaţia ESCU, este organizat cu patronajul Ministerului Afacerilor Externe, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti, prin ARCUB, şi beneficiază de co-finanţare din partea Administrației Fondului Cultural Național. Festivalul Ambasadelor se desfăşoară pe parcursul unei săptămâni, în perioada 29 august – 4 septembrie, în trei locaţii importante din Municipiul Bucureşti, respectiv Teatrul Național București, unde vor avea loc expoziţii de artă, cultură tradiţională şi ceremonii și obiceiuri de pe mapamond, Cinema Muzeul Național al Ţăranului Român – Studioul „Horia Bernea” - proiecții de filme cu tematică internațională şi Centrul Expozițional ROMEXPO - spectacole de muzică şi dans din toate colţurile lumii, standuri de prezentare ale ambasadelor participante şi degustări de preparate culinare din bucătăria internaţională.

"După cum arată și după cum a fost conceptul de bază al refacerii lui, teatrul este pregătit să găzduiască evenimente de prim rang, iar acesta este un eveniment de prim rang în care sunt prezente atâtea culturi, atâtea imagini ale fiecărei țări în parte, fiecare dintre ele venite aici cu ce are mai specific și mai sensibil", a declarat în deschiderea evenimentului Ion Caramitru, Directorul Teatrului Național București. 

Astfel, pe parcursul întregii săptămâni invită publicul bucureştean şi nu numai la o serie de evenimente, expoziții și momente artistice, care vor transforma capitala într-o destinație a culturii internaționale. 

STRUCTURA FESTIVALULUI
TEATRUL NAȚIONAL BUCUREȘTI - Zona indoor de World ART (29 august – 4 septembrie, program de vizitare între orele 16:00 – 20:00): expoziții internaționale de artă contemporană și tradițională, ceremonii culturale.

Panorama culturală curpinde o expoziție de artă tradițională și contemporană care ilustrează fragmente culturale specifice diversității țărilor participante: obiecte de patrimoniu, fotografie, ilustrații, teatru, artizanat, etnografie și ceremonii și ateliere culturale tradiționale. Ţările care aduc în atenţia publicului exponate tradiţionale reprezentative şi demonstraţii de obiceiuri culturale specifice sunt: Africa de Sud, Algeria, Republica Moldova, China, Indonezia, Emiratele Arabe Unite, Indonezia și Centrul Cultural Indonezian Pusat Budaya Indonesia, India, Rusia și Centrul Rus de Știință și Cultură, Congo, Turkmenistan, Malaezia, Siria, Italia și Institutul Italian de Cultură “Vito Grasso”, Turcia, Iordania şi Uruguay. Vă mai aşteaptă două expoziţii de fotografie a lui Vlad Eftenie şi Dan Drăghicescu, precum și Centrul Cultural European Româno- Panarab cu pictură şi sculptură din spaţiul geografic pe care îl reprezintă. De asemenea, se mai regăsește o mini-expoziție de creații vestimentare Lana, sub egida Ladies First, Love & Lobby. 
 
CINEMA MUZEUL NAȚIONAL AL ȚĂRANULUI ROMÂN – Studioul „Horia Bernea” - World Cinema - program 31 august – 3 septembrie. Vor avea loc proiecţii de fime din ţări precum Republica Moldova, Rusia, Indonezia, Cipru, Peru, Spania, Uruguay, India, Siria, Cipru, India şi, desigur, România, care va prezenta filmul “Războiul regelui”, un documentar despre Regele Mihai I al României, bazat pe interviul acordat de Majestatea sa lui John Florescu și un mozaic de scurtmetraje prezentate de Cannes Lion Romania- The Alternative School cu cele mai premiate idei creative de promovare a orașelor, comunităților și țărilor din ultimii 10 ani.
Centrul Expozițional ROMEXPO - Zona outdoor de World Bazaar - program 2, 3 și 4 septembrie, între orele 15:00-22:00. Ambasade, institute culturale şi organizaţii și-au anunțat participarea, precum: Africa de Sud, Algeria, Argentina, Biroul de Informare al Parlamentului European din România, Centrul Cultural European Româno-Panarab, China și Institutul Confucius, Congo, Coreea de Sud și Asociația Culturală Sarang Hanguk, Cuba, Emiratele Arabe Unite, India și Centrul Cultural Rabindranath Tagore, Indonezia și Centrul Cultural Indonezian, Iordania, Centrul de Studii Româno-Japoneze “Angela Hondru”, Lituania, Malaezia, Organizația Internațională pentru Migrație, Palestina, Peru, Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Rusia și Centrul Rus de Știință și Cultură, Siria, Spania, Turcia, Turkmeninstan, Ungaria, Uruguay, Yemen, Ansamblul Ellas- Grecia, Asia Fest etc, 

Acestea vă vor aşteaptă la un dialog multicultural şi un periplu prin culturile lumii cu spectacole de muzică şi dans, gastronomie, expoziţii, ateliere meşteşugăreşti şi de artizanat din diverse culturi, jocuri interactive pentru copii cu workshop-uri de limbi străine, ateliere creative de cunoaștere a obiceiurilor și tradițiilor țărilor participante, precum şi multe alte descoperiri culturale și turistice.

România va prezenta o suită de momente, printre care reprezentativ este atelierul demonstrativ de storytelling bazat pe poveşti și legende străvechi din Transilvania. Astfel, publicul este invitat să viziteze standurile de prezentare ale ambasadelor cu expoziții de artizanat, artă și cultură tradițională, obiecte de patrimoniu, meșteșuguri reprezentative fiecărei țări şi să asiste la spectacole de artă culinară, restaurante cu specific divers, urmând să le ofere demonstraţii ce vor promova diversitatea gastronomică mondială. Punctul maxim de atracţie îl reprezintă, fără îndoială, scena pe care vor evolua artişti din toată lumea ce vor prezenta momente superbe de teatru, muzică şi dans, pornind de la tango argentinian, dansuri greceşti, ritmuri de tobe sud africane, sunete inedite de instrumente asiatice, arte marţiale, dansuri specifice Orientului şi mergând până la muzică populară românească şi chiar ritmuri electronice moderne cu influenţe multiculturale.

Extra Info:
Festivalul Ambasadelor este inclus între evenimentele ce promovează Bucureştiul pentru candidatura la titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021 şi se adresează publicului larg, intrarea fiind liberă la toate momentele din cadrul festivalului. 
 
FESTIVALUL AMBASADELOR a debutat în anul 2015 cu tema "Around the world in one city". Aflat la cea de-a doua ediție, Festivalul este un eveniment cu un concept unic în peisajul cultural românesc, ce contribuie la sporirea prestigiului și atractivității capitalei României, promovând diversitatea culturală și arta mondială pe o scenă unică. 
 
Mai multe informaţii despre Festival și programul integral al evenimentului sunt disponibile:

***
Despre Festivalul Ambasadelor 
Festivalul este un eveniment produs și marca Asociaţia ESCU, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, organizat cu patronajul Ministerului Afacerilor Externe, în parteneriat cu Primăria  Municipiului București, prin ARCUB. 
Partener de organizare: Arena Events, Romexpo, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, Teatrul Național București, Muzeul Național al Țăranului Român. 

Partener de Comunicare: McCann PR Romania 
Parteneri: BMW, Ursus Breweries, Coca-Cola HBC Romania, Vinarte, IBIS Hotels
Parteneri media: Intact Media Group, Antena 3, Radio ZU, România TV, București FM, Agerpres, Cannes Lion Romania și Love & Lobby, Radio România Cultural, Radio România Actualități, Romania-Insider.com, City Compass, Șapte Seri, Kooperativa 2.0.

Contact:
Email: asociatiaescu@gmail.com
Telefon: +40 736.038.558 / + 40 721.084.786