Joi, 26 iulie, începând cu ora 19.30, la DESCHIS Gastrobar (Splaiul Unirii, 160), are loc avanpremiera celei de-a treia ediții a DokStation Music Documentary Film Festival. În cadrul evenimentului, va fi proiectat filmul documentar Tom Waits: Tales from a Cracked Jukebox (2017, regia James Maycock), precedat de o selecție muzicală cu și despre Tom Waits, alcătuită de Alexandra Ungureanu.
Tom Waits este unul din cei mai originali muzicieni din ultimii 50 de ani. Cunoscut pentru vocea sa gravă și pentru melanjul eclectic de stiluri muzicale, artistul este una din cele mai enigmatice și influente figuri ale muzicii moderne. Piesele sale au fost reinterpretate de Bruce Springsteen, Rod Stewart sau Norah Jones, printre mulți alții. Însă Waits și-a urmat mereu propria viziune artistică, fără să țină cont de curentele muzicale la modă.
„Eu nu sunt neapărat personajul principal din piesele mele”, declară Tom Waits în documentarul regizat de James Maycock. Artistul a ținut mereu jurnaliștii la distanță și nu a dezvăluit prea multe despre viața sa personală. De aceea, regizorul și producătorul James Maycock (care a mai realizat documentare despre Yehudi Menuhin și Yoko Ono) a fost nevoit să recurgă la arhive, dar și la interviuri cu prieteni și colaboratori ai artistului: producătorul Bones Howe, cântăreața Lucinda Williams și muzicianul Jim Sclavunos, printre alții.
De-a lungul longevivei sale cariere, Tom Waits s-a reinventat și a evoluat constant, de la imaginea poetului chefliu, caracteristică primelor sale albume, până la regele compozițiilor abstracte de pe Swordfishtrombones (1983). Piesele sale sunt o cronică a societății americane, prin intermediul unor personaje marginale – visători, pierde-vară, boschetari și bandiți – iar muzica sa este puternic influențată de blues, jazz, Weimar cabaret și film noir.
Cu ajutorul interviurilor, imaginilor și înregistrărilor de arhivă, documentarul Tom Waits: Tales from a Cracked Jukebox oferă o incursiune fascinantă în lumea suprarealistă, sub clar de lună, a muzicii lui Tom Waits, prezentând portretul unui muzician inovator și povestea creațiilor sale unice – un altfel de rapsodie americană. Din distribuție mai fac parte: Ralph Carney, Marianne Faithfull, Guy Garvey, Terry Gilliam, Ed Harcourt.
A treia ediție DokStation Music Documentary Film Festival, singurul festival de documentare muzicale din București, va avea loc în perioada 13-16 septembrie 2018. Festivalul va aduce în fața publicului din mai multe cartiere ale Capitalei proiecții, concerte, evenimente și ateliere pentru copii și tineri, atât în clădiri cu istorie și tradiție, cât și în spații neconvenționale.
Evenimentele din cadrul DokStation 2018 vor fi găzduite de Centrul Cultural „Mihai Eminescu”, Parcul Drumul Taberei, Control Club, Spațiul M60, DESCHIS Gastrobar și Apollo 111.
A treia ediție DokStation Music Documentary Film Festival este organizată de Wearebasca și Asociația DokStation. Parteneri: Centrul Cultural European Sectorul 6 - Primăria Sectorului 6, Centrul Cultural „Mihai Eminescu”, Control Club, Apollo111, Spațiul M60, DESCHIS Gastrobar, CINEPUB.ro, Cărturești, Tanănana.