Vino să înveți de la Cătălin Tolontan, Emilia Șercan, Luiza Vasiliu, Cosmin Bumbuț, Elena Calistru, Paul Radu sau Vlad Ursulean la Zilele Superscrieri 2018. Continuăm demersul de a „sparge bula” cu o ediție care pune de data asta cititorii în centrul atenției: ne concentrăm pe diferitele roluri pe care le pot avea ei în schimbările pe care presa le produce în realitatea noastră de zi cu zi. Peste 20 de redacții din presa românească, dar și proiecte internaționale, participă la a doua ediție a Zilelor Superscrieri pentru a se întâlni direct cu cititorii și a le da mai departe din instrumentele de lucru pe care le folosesc pe teren, pentru a se informa, sau pentru a descoperi adevărul. 

Programul cuprinde lansarea cărții Superscrieri 2.0 sub forma unor reprezentații unice de teatru senzorial, Masterclass-ul Superziceri cu participarea unor inovatori străini, 6 ateliere, 8 talkuri, expoziții, standuri de donații și informare despre proiecte. Ca și anul trecut, duminică are loc o ediție specială Superscrieri a Cercului de Donatori care va face crowdfunding live pentru 5 proiecte jurnalistice.  

Zilele Superscrieri 2018 se desfășoară pe 17 și 18 noiembrie la Apollo111.
Program l Event FB

Toate evenimentele din cadrul Zilelor Superscrieri sunt gândite și create împreună cu redacții și inițiative colective, curatoriate de echipa Fundației Friends For Friends, într-un program-experiență pentru publicul cititor.

Highlights de la Zilele Superscrieri 2018
Lansăm ultimul produs editorial Superscrieri la Zilele Superscrieri printr-o experiență unică, senzorială, concepută împreună cu laboratorul Citit În, care a făcut primele spectacole de teatru laborator în București, și cu participarea unora dintre autorii din carte. Al doilea volum al cărții Superscrieri regrupează cele mai bune materiale de la Premiile Superscrieri 2015-2017 și a fost adus pe lume cu sprijinul BRD - Groupe Société Générale, îngrijit editorial de echipa Black Button Books și grafic de Radu Manelici. Îl veți găsi în format fizic la standul FFFF, dar și pe scena teatrului Apollo111, duminică seara, într-un format restrâns, în care cititorii și autorii sunt piese dintr-un mobilier comun. 

Reprezentațiile sunt deschide publicului în limita locurilor disponibile (30 per spectacol). Biletul este în valoare de 100 lei și reprezintă o donație către Fundația Friends For Friends, pentru care spectatorul primește și cartea Superscrieri 2.0. [BILETE]
 
Masterclass SuperZiceri
Cum pot fi cititorii implicați în schimbările pe care jurnaliștii au puterea de a le produce în societate? Am invitat la această discuție trei inovatori care folosesc resurse umane pentru a mări impactul și a găsi soluții reale. Mehmet Atakan Foça este fondator Teyit, o platformă de fact-checking open source din Turcia și fellow Ashoka 2017, Casey Kelso, jurnalist de investigație, este de câțiva ani director de advocacy la Transparency International, iar Paul Radu este fondatorul RISE Project și membru fondator al rețelei internaționale OCCRP - Organized Crime and Corruption Reporting Project, cât și Ashoka Fellow 2018. Cei trei vor discuta, moderați de Cristian Lupșa, fondator al Decât o Revistă și The Power of Storytelling, despre cum poți folosi resursele umane din comunitate pentru proiecte de interes public. 

Biletele în valoare de 50 lei reprezintă o donație către Fundația Friends For Friends. 
 
Cercul Donatorilor Superscrieri: La Zilele Superscrieri 2018 poți fi unul dintre primii susținători a 5 proiecte nou-nouțe, care își propun să schimbe percepții și realități din România lui 2018: 
- Documentaria: Documentaria înseamnă un colectiv de fotojurnaliști și o serie de proiecte în desfășurare care au nevoie de finanțare pentru a continua: Erau și ei tineri (Andrei Pungovschi), Sănătatea în România (Ioana Moldovan) sau Pirita (Mircea Reștea). Ambasador: Valeriu Nicolae

- Mărirea echipei Info Sud-Est: O publicație locală ținută de 2 oameni are nevoie de fonduri pentru a relua campania editorială de salvare a patrimoniului cultural din Constanța, care a dus la condamnarea lui Radu Mazăre. Ambasador: Radu Burnete

- Podcast Inklusiv, Ștefan Mako - un proiect experimental nelansat de jurnalism constructiv, unde publicul este partener activ în procesul de documentare. Inklusiv caută problemele fundamentale ale societății pentru a le pune în context și a propune soluțiile prin care le putem rezolva. Ambasador: Cătălin Tolontan

- Investigația pentru fiecare, Rise Project: RISE Project se extinde cu un proiect de video-tutoriale care va pune la îndemnâna non-jurnaliștilor instrumentele de reporting necesare pentru a crea o rețea națională de jurnalism de investigație. 

Plecat/Plecați, Teleleu: Rulota Teleleu pornește iarna asta în căutarea românilor plecați din țară în ultimii 10 ani, din toate păturile sociale, pentru a afla pe teren cum este și cum trăiește diaspora românească despre care tot vorbim fără să știm. Ambasador: Lidia Bodea
 
Dacă vrei să susții aceste proiecte, te poți înscrie AICI. Cercul de Donatori va fi transmis live pe canalul de Facebook al Fundației Friends For Friends, iar donațiile se vor putea face și online. 
 
TALK-uri 
Articolul 31: Cât de liber e accesul la informație? Un dialog între Emilia Șercan și Mona Dîrțu, despre cum putem ocoli, ca cetățeni, barierele informaționale pe care le întâlnim în fiecare zi.
 
Trio-ul victimă-agresor-salvator. De la istorii personale, la schimbări sociale. Casa Jurnalistului a pregătit o dezbatere pentru public despre cum documentăm agresiunea, în jurul trio-ului victimă-agresor-salvator. Participă Lina Vdovîi, Venera Dimulescu, Luiza Vasiliu și Vlad Ursulean. [Facebook event].  
 
Întâlnire Recorder.ro cu donatorii. Cum supraviețuiește o redacție independentă, cum menține relațiile cu donatorii, care sunt granițele în relația cu companiile? Co-fondatorii Recorder.ro Cristian Delcea, Mihai Voinea, Răzvan Ionescu îi răspund lui Cătălin Tolontan și donatorilor lor. 
 
Audiție + talk: episod podcast Americanii (Scena9) - cum recuperăm istorii personale și colective prin jurnalism. Sunetista Mara Mărăcinescu, împreună cu jurnalista Diana Meseșan și antropoloaga Claudia Câmpeanu au mers în căutarea poveștilor despre acest prim val de migrație masivă de la noi. După audiția unui episod din podcast, Diana și Claudiu îi vor răspunde Luizei Vasiliu despre procesul prin care găsești astfel de povești. [Facebook event]  
 
How to Podcast: Andreea Vrabie, Ana Maria Ciobanu, Elena Văduva, reporteri ai DoR și gazdele podcasturilor Pe Bune, Satul Mădălinei, mame și Răzleții îți vor povesti cum au ajuns să creeze seriile audio pe care le găzduiesc. Facebook event: https://www.facebook.com/events/371883470022161/ 
 
Prima Carte: cum îți faci debutul în ficțiune? Răspund Marius Chivu & Florin Iaru, scriitori și traineri de creative writing, mentori în programul Prima Carte al Fundației Friends For Friends & FriendsTBWA și Andreea Răsuceanu, scriitoare, coordonatoare a seriei de literatură contemporană de la Editura Humanitas. 
 
În haine noi, tot noi: relansare dela0.ro: Platforma media independentă Dela0.ro se relansează live duminică seara la Zilele Superscrieri. Cum facem să explicăm mai bine lumea în care trăim? Niște reporteri încearcă să dea un răspuns. 
 
Dezinformare, adevăr și „presa alternativă” din România (PressOne): Codruța Simina de la PressOne va analiza împreună cu participanții un articol de presă care dezvăluie o acțiune de manipulare prin mass media, în România, și va dezbate cu ei ce este ceea ce numim adevăr, la ce folosește el, când a dispărut din discursul public și cui îi folosește.  

ATELIERE 
Când 1 aprilie pică în fiecare zi. Fake news, realități alternative, dezinformare: cum evaluăm critic sursele media (CJI): Workshop-ul organizat de Cristina Lupu de la Centrul pentru Jurnalism Independent se adresează în primul rând liceenilor și studenților dar și tuturor tinerilor adulți care simt nevoia să înțeleagă mai bine. [Înscrieri

Jurnalism și comunitate (Teleleu): De ce te-ai implica atunci când citești despre o problemă care te emoționează? Cum poți colabora cu jurnalistul care a documentat-o? Și, mai ales, cum te poți implica în mod punctual? Află din discuția cu Elena Stancu și Cosmin Bumbuț. [Înscrieri]

Atelier de jurnalism pentru liceeni (Școala9): 10-15 liceeni intră într-un accelerator de povești jurnalistice și ies pe teren. [Înscrieri]

Atelier de fact-checking (Funky Citizens & EuropaFM): Elena Calistru (Funky Citizens - Factual) și Anca Simina, care are rubrica Verificat de EuropaFM susțin un atelier aplicat, care te învață să faci fact checking. 

„Centenarul, în date” - atelier de data visualisation (Scena9)
: Vlad Odobescu (reporter Scena9) și Răzvan Zamfira (arhitect și geograf urban) te învață cum să faci să ai acces la date de la instituții publice cu privire la ce se întâmplă la tine în oraș/țară & să le sintetizezi într-o formă vizuală mișto, pe care s-o poți da mai departe. [Înscrieri]

Atelier de fotografie documentară (Documentaria): Adrian Câtu, fotograf Documentaria & National Geographic va introduce participanții în lumea storytellingului vizual, și a nevoii acute pe care o avem pentru un astfel de slow cooking fotografic. [Înscrieri]
 
EXPOZIȚII & STANDURI 
Poți contribui la proiectele care sunt importante pentru tine și oamenii din jurul tău și prin donații punctuale, mai ales că, pentru mai toate, primești și obiecte gândite sau lucrate de cei pentru care donezi: 

# Stand donații FFFF: Donează pentru proiectele FFFF și poți primi cartea Superscrieri 2.0, și obiecte limited edition create special pentru Zilele Superscrieri. 
# Expoziții foto Documentaria și stand de unde îți poți achiziționa albumele Documentaria. 
# Expoziție foto Teleleu și stand de unde îți poți cumpăra fotografii în serie limitată de Cosmin Bumbuț. 
# Expoziție VICE: „România în Sevraj” - ilustrații cu vânzare, parte din campania lansată de Vice România, despre reducerea consumului de droguri. Ilustrațiile sunt donate de ilustratori români, iar banii adunați din vânzarea lor vor merge către un ONG de profil.” 
 
***
Proiectul Superscrieri, prin toate ramurile sale - Premiile & Gala Superscrieri, Cartea Superscrieri, ateliere, masterclassuri, Superscrierile lunii - reprezintă o întâlnire zilnică între autorii de adevăr și cititorii lor. Misiunea Superscrieri e să alimenteze constant cu energie această interacțiune, interacțiunea dintre poveștile care schimbă lumea și căutătorul de adevăr – acel „fiecare dintre noi”: cititorul, privitorul, omul ce caută să înțeleagă, prin povești bine scrise și documentate, care îi este locul în lumea complicată în care trăiește.
Superscrieri este un proiect al Fundației Friends For Friends. 
 
Partener strategic: BRD - Groupe Société Générale 
Parteneri de creștere: Fan Courier, Medlife
Gazdă: Apollo111
Inițiator FFFF: Friends TBWA 
Parteneri proiect: Ashoka România, Citit În
 
Parteneri de conținut: Transparency International, Teyit, OCCRP, RISE Project, Decât o Revistă, Scena9, Casa Jurnalistului, Press One, dela0.ro, Școala9, Recorder, EuropaFM, VICE România, Info Sud Est, Teleleu, Documentaria, Monday Memo, Inklusiv, Centrul pentru Jurnalism Independent, Funky Citizens, ARC, Cercul de Donatori, Black Button Books
Parteneri media: Pagina de Media, IQads.