Prima expoziție din lume de artă pe acoperișuri, Uriași de Pantelimon, s-a deschis vineri 13 octombrie în București. Zilele Uriașii de Pantelimon s-au încheiat duminică seară, după trei zile de petrecere în aer liber cum n-a mai fost alta în cartierul de est al Capitalei. 5 000 de vizitatori, cu vârste de la 1 an la 80 de ani, au venit la Make a Point. Au urcat pe Turnul de apă și artă, au aruncat cu bile colorate în instalația realizată de artistul italian Biancoshock (Italia), au privit și jurizat desenele făcute pe acoperișuri de artiști din România și din lume și au asistat la demonstrații live de dans și reverse grafitti. Pantelimonul a fost pus astfel pe harta culturală a lumii.
Artiștii TOM, Nomado, Nada Krstajić, Robert Obert și Alexandra Cristiana Comănici au pus în culoare poveștile cartierului. Realizarea acestor lucrări gigantice a fost posibilă cu spijinul Ana Mariei Duțu, art producer, și a celor peste 60 de ucenici. În urma votului popular câștigătoarea celor mai multe aprecieri a fost Cristiana Comănici, care a îmbrăcat turnul de apă într-o rețea de fire curcubeu. Vizitatorii au apreciat deopotrivă și femeia care măsura radiațiile de la Cernobîl (Robert Obert), hora urbană desenată de artista sârbă Nada Krstajić, viziunea anamorfică a cartierului dormitor semnată Nomado și instalația eco imaginată de TOM.
Fotografiile legendei fotojurnalismului american, Martha Cooper ne-au fost explicate de chiar autoarea lor, care ne-a făcut onoarea de a petrece în Pantelimon împreună cu noi, făcând ceea ce-i place ei mai mult: fotografiind artiștii la lucru. Martha Cooper a făcut o introducere în istoria graffitiului și a fotografiilor ei din 1947 pana astăzi. Am învățat de la ea diferența dintre graffiti și street art, iar de la Moose, celebru englez care a inventat reverse graffiti, am învățat cum se face să transformi murdăria urbană în artă.
Ne-au lăsat amintiri unice pe acoperișuri artistul danez Victor Ash și francezii Ella&Pitr, precum și dansatorii pe care i-am urmărit din turn în fiecare seară - Petec și Sasha Dodo (Rusia). Cei 20 de cursanți ai artistei Carmen Nistor (Germania) au plecat acasă cu microbul caligrafiei în sânge și murdari de tuș și culoare pe degete.
Uriași de Pantelimon sunt o premieră în lume, o galerie de 6 000 de metri pe acoperișuri, pe care sperăm sa o creștem în anii următori.
Mădălina Roșca și Paul Arne Wagner, creatorii proiectului, mulțumesc echipei Uriași de Pantelimon, artiștilor pentru că au dus poveștile Pantelimonului pe acoperișuri, ucenicilor, fără ajutorul cărora lucrări gigantice de asemenea amploare nu ar putea fi duse la bun sfârșit. Ucenicii din acest an sunt artiști ei înșiși și îi așteptăm cu creații proprii pe acoperișuri in anii ce urmează. Thumbs up pentru Fru Fru și Urban Monkey pentru că au reuși să ne păstreze pe toți în viață și sănătoși în ultimele săptămâni.
_______________________________________________________________________________________________
# foto 1 - Acoperișuri pictate de Victor Ash (Danemarca), Robert Obert (România) și Nada Krstajić (Serbia)
# foto 2 - Acoperișuri pictate de Nomado (stânga) și BoeMona (dreapta)
# foto 3 - Curcubeu de fire creat pe Turnul de Artă din Pantelimon de Cristiana Comănici
_______________________________________________________________________________________________
# foto 1 - Acoperișuri pictate de Victor Ash (Danemarca), Robert Obert (România) și Nada Krstajić (Serbia)
# foto 2 - Acoperișuri pictate de Nomado (stânga) și BoeMona (dreapta)
# foto 3 - Curcubeu de fire creat pe Turnul de Artă din Pantelimon de Cristiana Comănici