În perioada 04 - 23 septembrie, organizaţia EDUXANIMA, în colaborare cu Primăria oraşului Topoloveni, FNPA, Tiere în Not, Kurth din Germania şi Tierhilfe KOS din Austria derulează o Campanie de Sterilizare GRATUITĂ pentru câini şi pisici, cu şi fără stăpân din Topoloveni şi împrejurimi.
Toate animalele ce vor fi sterilizate vor beneficia şi de deparazitare externă gratuită şi de alte intervenţii chirurgicale necesare. Pentru persoanele ce deţin mai multe animale şi care nu au mijloc de transport, asigurăm, în limita posibilităţilor, transportul acestora.
Amintim că în conformitate cu legea nr.258/2013, sterilizarea câinilor este OBLIGATORIE, iar nerespectarea acestei prevederi se sancţionează cu amendă de până la 10000 Lei (RON)! Noi oferim acest serviciu GRATUIT, aşadar invităm deţinătorii de femele, câini şi pisici, să aducă pentru sterilizare animalele.
Campania de sterilizare are loc la Primăria Topoloveni – DEMISOL. Programările se fac la telefon 0758361396.