Ana Poenariu (RISE Project) și Ovidiu Vanghele (Centrul de Investigații Media) au fost cei mai premiați jurnaliști la Gala Premiilor Superscrieri, ediția a VI-a. Seria „Toți oamenii generalului” a fost aleasa juriului (Premiul Juriului și premiul I la categoria Investigație), dar și a publicului, care a votat-o ca Superscrierea Cititorilor. Premiul Superscrierea Anului a mers către Romana Puiuleț (RISE Project), pentru documentarul „Clear Cut Crimes”.

Ovidiu Vanghele: „Pentru mine, premiile primite aseară înseamnă foarte mult, pentru că vorbim despre cele mai importante premii din zona «curată» a breslei noastre. Înseamnă cu atât mai mult cu cât ediţia de anul ăsta a fost prima care a avut şi o secţiune dedicată investigaţiilor, iar Centrul de Investigaţii Media, iată, câştigă, prin mine, categoria. E importantă în egală măsură şi recunoaşterea din partea juriului. Sunt, totuşi, cei mai importanţi jurnalişti din România, iar când ei îţi apreciază muncă este, fără discuţie, onorant. A fost o surpriză să constat că munca mea alături de Ana a fost atât de bine primită şi de colegii jurnalişti, dar - important! - şi de cititori. Premiul din partea cititorilor a fost o dovadă în plus că munca noastră s-a dus mai departe decât ne imaginam. În acelaşi timp, asta ne obligă să continuăm şi o vom face.”

Cele douăzeci și șase de premii au fost fost anunțate la Gala Superscrieri VI de la Teatrul Odeon, pe 16 noiembrie, de Fundația Friends For Friends, împreună cu juriul Superscrieri, cu patronul acestei ediții, BRD – Groupe Société Générale și cu ceilalți parteneri.
 
CÂȘTIGĂTORII SUPERSCRIERI 2016
SUPERSCRIEREA ANULUI (premiul cel mare, în valoare de 1000 de euro, susținut din donații private de comunitatea Romanian Business Leaders) a fost câștigată de Romana Puiuleț, pentru documentarul „Clear Cut Crimes” (RISE Project) - https://goo.gl/fGwpRM: „Premiul este o încurajare pentru noi și un semnal de alarmă pentru toți. Corupția distruge natura, e un fapt. E timpul, deci, să ieșim din bula indiferenței și să-i punem stop.”
PREMIUL JURIULUI (500 euro, din taxa de participare la competiție): Ovidiu Vanghele și Ana Poenariu, seria „Toți oamenii generalului” (Centrul de Investigații Media & RISE Project)
 
PREMII SPECIALE DIN VÂNZAREA CĂRȚII SUPERSCRIERI – cei 2240 de euro adunați de la cumpărătorii cărții „Superscrieri: drumul generației noastre” au fost fost oferiți ca:
- premiul Superscrierea Cititorilor, 500 euro, pentru (cel mai votat material de public din cele 27 de nominalizări Superscrieri 2016): Ana Poenariu și Ovidiu Vanghele
- și două locuri la BIRN Summer School of Investigative Reporting, 2017, oferite jurnaliștilor Andreea Pocotilă (Vice România) și Matei Bărbulescu (Casa Jurnalistului) - susținute împreună cu BIRN - Balkan Investigative Reporting Network.

PREMIILE PE CATEGORII DE CONCURS – premiile I în valoare de 500 de euro fiecare au fost susținute de Orange România, FAN Courier, Rogalski Damaschin Public Relations:

PORTRET
PREMIUL I: seria „De vorbă cu judecători români după gratii”, Andreea Pocotilă, (VICE România)
PREMIUL II: „Fuck off my broken heart”, Timea Honț (Casa Jurnalistului)
REPORTAJ
PREMIUL I: „Colectiv”, Redacția DOR (Decât o Revistă)
PREMIUL II: „Fabricat în Europa”, Laura Ștefănuț (Casa Jurnalistului)
PREMIUL III: „Mizerabilii 2015: Eduard vrea la școală”, autori Andrei Crăciun & Daniel Vrăbioiu/foto (Dela0.ro)

OPINIE – New Media & Blogging
Premiul I - nu s-a acordat.
PREMIUL II: „DIICOT, poveşti erdoganiste cu Sky News”, Andrei Luca Popescu (Gândul.info)
PREMIUL III: „Teocrația România”, Vlad Levente Viski (Adevărul)

INVESTIGAȚIE
PREMIUL I: seria „Toți oamenii generalului”, Ana Poenariu & Ovidiu Vanghele (RISE Project & Centrul de Investigații Media)
PREMIUL II: „Panama Papers”, RISE Project & „Panama Papers”, RISE Moldova
PREMIUL III: „Academiile de întreținuți”, Roxana Garaiman (Pressone.ro)

TV & VIDEO-JURNALISM
PREMIUL I: „Clear Cut Crimes”, Romana Puiuleț (RISE Project) și „Dom, Dom să-nălțăm!”, Alex Nedea (emisiunea În premieră/Antena 3)
PREMIUL II: „Ultimul căldărar”, Cosmin Bumbuț & Elena Stancu (Teleleu.eu) - documentarul nu a avut lansarea oficială pentru public
 
Membrii juriului s-au recuzat în toate situațiile de conflict de interese. Juriul Superscrieri 2016: Teodor Tiță - președintele juriului, Cătălin Tolontan, Dan Duca, Emilia Șercan, Florin Negruțiu, Irina Păcurariu, Luiza Vasiliu, Mona Dîrțu, Mihnea Măruţă, Oana Giurgiu, Paul Radu și Simona Tache. 

În cadrul galei, Fundația Friends For Friends a oferit încă 5 premii onorifice, în afara categoriilor de concurs:
- Jurnalistul/personalitatea anului: Emilia Șercan
- Presă locală: RISE Moldova
- Echipa/redacția anului: Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan
- Un super-material de fotojurnalism: Ciprian Hord, „Fotografiile pe care PSD nu vrea să le vezi”
- O super-carte de non-ficțiune: Marian Godină, pentru „Flash-uri din sensuri opus”
 
Pentru lista completă a câștigătorilor și a materialelor premiate, precum și alte detalii despre competiție, explorați www.ffff.ro. 
„Ne implicăm de  3 ani în susţinerea «Superscrierilor» cu dorinţa de a face ceea ce încercăm să facem în toate proiectele noastre, fie că vorbim de educaţie sau cultură: contribuim la dezvoltarea unei noi generaţii care poate să schimbe în bine lucrurile din jurul nostru. După aceşti ani un lucru ne este foarte clar: vom continua să investim în noul jurnalism tot mai mult. Şi pentru motivele exprimate mai sus dar şi pentru un motiv mai simplu şi egoist: ca să învăţăm. Pentru că adevărul este că învăţăm în fiecare zi de la jurnalişti cum să fim mai buni în ceea ce facem, şi pentru asta le mulţumim”, Cosmina Frâncu – CSR & Sponsorship Manager BRD -  Groupe Société Générale

FFFF mulțumește tuturor celor care fac, an de an, ca Superscrieri să se întâmple. Ediția actuală nu ar fi fost posibilă fără susținerea partenerilor și prietenilor: 

Super prietenii și sponsorii: patron al ediției - BRD -  Groupe Société Générale || sponsor principal - Avon Cosmetics Romania || inițiator FFFF - FriendsTBWA || sponsori de categorie - Orange România, Rogalski Damaschin Public Relations, FAN Courier, Romanian Business Leaders.
Prieteni și susținători ai Galei: jocuri de lumini - EPSON România, Aural Eye Visions Studio || cadouri câștigători - Tea Forte Romania, Editura Humanitas, Editura Publica, BIRN - Balkan Investigative Reporting Project, Google România || catering - Beautyfood, Catleya Wines || producție materiale: Best Print, High Q Prod || gazdă afterparty: Control Club.

Printre super-prietenii și susținătorii media se numără: Hotnews, Adevărul, Dilema Veche, Marie Claire, Beau Monde, Scena9, Republica.ro, Șapte Seri, Decât o Revistă, The Power of Storytelling, Arte și Meserii, Frontline, Centrul pentru Jurnalism Independent, RISE Project, Active Watch, Think Outside The Box, România Pozitivă, IGLOO Media, Veioza Arte și mulți alții.
 
Fundația Friends For Friends îi invită pe cei interesați de susținerea proiectului pentru 2017 să se alăture în continuarea celor 3 direcții principale Superscrieri: Premiile Superscrieri, Programul de burse jurnalistice pe diverse tematici de interes social, Seminariile și atelirele de bune practici.