Ashoka a realizat topul inovatorilor sociali din România: peste 30 dintre cele mai cunoscute nume ale antreprenoriatului social: Vlad Voiculescu (MagiCamp), Elena Calistru (Funky Citizens), Tică Darie (Made in Roșia Montană), Oana Preda (CeRe) și Cristian Lupșa (Decât o Revistă) se regăsesc în Topul inovatorilor sociali și al susținătorilor lor.
Topul inovatorilor sociali şi al susţinătorilor lor a fost făcut public joi, 18 mai, în cadrul evenimentului de lansare în România a celei mai mari organizaţii globale care sprijină antreprenorii sociali și inovația socială: Ashoka.
În ultimele luni, Ashoka a cartografiat Harta Inovatorilor Sociali din România. Aceasta cuprinde numele a aproape 1.000 de oameni care generează schimbarea în țara noastră. Din cercetare a rezultat și topul inovatorilor sociali şi al susţinătorilor lor, care reuneşte peste 30 dintre cele mai cunoscute nume ale antreprenoriatului social.
Printre aceştia se numără Vlad Voiculescu - creatorul taberei dedicate copiilor bolnavi de cancer MagiCamp, Elena Calistru - preşedinte şi co-fondator al organizaţiei pentru implicare civică Funky Citizens, Tică Darie - fondatorul Întreprinderii Sociale Made in Roșia Montană, Oana Preda - unul dintre iniţiatorii Centrului de Resurse pentru participare publică (CeRe) și Cristian Lupșa - fondatorul publicaţiei Decât o Revistă.
Ashoka este cea mai mare organizație globală de sprijinire a antreprenoriatului social, care pune accentul pe inovația socială cu impact sistemic și investește în oamenii care produc o schimbare importantă în societate. Unele dintre cele mai de succes inovații sociale implementate în România - Teach for Romania, TechSoup și Simplon - au fost fondate în țara de origine de către membrii Ashoka.
“De 35 de ani, Ashoka identifică și sprijină antreprenori sociali de vârf. Acești oameni schimbă, prin creativitate, curaj și perseverență, societăți întregi. Peste 60% din inovatorii sprijiniți de noi transformă radical politicile publice și guvernanța domeniilor în care acționează, fie că vorbim de energie și mediu, de incluziune socială sau de educație. Avem însă credința că, într-o lume aflată în schimbare accelerată, fiecare dintre noi trebuie să dobândească abilitățile necesare pentru a deveni un agent activ al schimbării sociale pozitive”, spune Corina Murafa, Co-Director Ashoka România.
În cadrul evenimentului au fost prezentate planurile Ashoka pentru următorii ani în România.
“Ne propunem să construim un mediu favorabil inovării sociale în România – beneficiind de sprijinul și experiența reţelei internaţionale Ashoka precum şi de metodologiile implementate cu succes în zeci de alte ţări. În 2017, prin programul Localizer, vom aduce până la 10 Ashoka Fellows internaţionali care au dezvoltat inovaţii în sectoare precum educație, energie și incluziune socială pentru a discuta modelele lor şi posibile adaptări la contextul local din România”, declară Laura Catană, Co-Director Ashoka România.
Prin Ashoka Venture, un proces riguros de selecţie la nivel internațional, Ashoka va selecționa primii inovatori sociali români, care se vor alătura celorlalți 3.500 de Fellows din întreaga lume într-un program intensiv de Fellowship care include sprijin financiar și non-financiar, pentru a-și propulsa ideile și acțiunile pe noi dimensiuni de impact.
***
Despre Ashoka
Despre Ashoka
Prezentă în peste 90 de ţări din întreaga lume, Ashoka are ca scop conectarea antreprenorilor sociali locali la cea mai mare rețea globală de inovatori sociali și susținători ai acestora, alcătuită din parteneri din mediul privat, oameni de afaceri, fundații, factori de decizie publică și consultanți. Din dorința de a fi o sursă de inspirație, Ashoka va dezvolta și în România, cu ajutorul partenerilor locali, un ecosistem dedicat inovației sociale, scalând soluții naționale și internaționale pentru a rezolva problemele profunde ale societății românești. Activitățile Ashoka România sunt susținute de partenerii de lansare: Romanian American Foundation și Enel România.
În România, biroul Ashoka este condus de Corina Murafa şi Laura Catană, ambele ocupând poziţia de Co-Director Ashoka în România.
Laura Catană s-a alăturat echipei Ashoka în 2014 pentru a conduce programul This Works de scalare a inovaţiilor sociale în Sudul Europei, contribuind şi la lansarea biroului Ashoka Italia. În prezent reprezintă Ashoka în grupul de experţi al Comisiei Europene privind antreprenoriatul social (GECES).
Corina Murafa a lucrat în ultimii ani ca expert în politici energetice și sustenabilitate pentru Banca Mondială, Cancelaria Primului Ministru, ministere și think tank-uri. Cu Ashoka, Corina a reluat o fascinație mai veche, cea pentru inovația socială, care a determinat-o în urmă cu aproape zece ani să organizeze în România prima școală de vară dedicată antreprenoriatului social.