Este vorba de scolile din Cruhla, judetul Suceava, Poienile de sub Munte, judetul Maramures, si Dobraia din judetul Caras-Severin. Toate sunt amplasate in zone de munte, cu acces dificil, iar cei 27 de copii merg pe jos, zilnic, kilometri intregi prin paduri, pentru a ajunge la scoala. Traiesc in gospodarii neracordate la reteaua de electricitate, fara televizoare, tablete sau telefoane.
Dupa actiunile de la Ursici si de la Inelet si dupa sase luni de munca de cercetare pe teren (aprilie – octombrie 2014), Free Miorita a initiat cea de-a doua etapa a campaniei Lumina pentru Romania – de strangere de fonduri si implementare propriu-zisa – actiunea prioritara fiind de a ilumina ultimele 3 scoli din Romania ramase fara curent electric in anul 2015 si care nu au niciun fel de dotare moderna: calculatoare, imprimante sau acces la internet, oferind astfel sanse egale la educatie elevilor care invata aici: „Poate este greu de crezut pentru multi dintre noi, dar in anul de gratie 2015, in Romania mai sunt inca scoli care nu au lumina. Din fericire, mai sunt doar trei, si la acestea vom duce lumina prin doua actiuni organizate in luna februarie, alaturi de ROPECO”, sustine Iulian Angheluta, fondator al Asociatiei Free Miorita si initiatorul campaniei Lumina pentru Romania.
”Am crezut mereu ca educatia si accesul la informatie sunt pilonii esentiali ai unei societati sanatoase. Inclusiv noi la ROPECO, prin programele noastre de formare, incurajam accesul tinerilor la o pregatire continua si excelenta. Dar ca sa ajungi la performanta, ai nevoie de un start care se presupune ca iti este asigurat de familie iar mai tarziu de scoala. E greu de imaginat insa, ca in Romania secolului XXI, mai exista gospodarii si scoli unde oamenii se lupta pentru existenta, fiind lipsiti de confortul oferit de cele mai elementare notiuni prin care ne definim modernitatea. Prin urmare, acolo unde cei chemati sa decida esueaza in misiunea lor, este nevoie de un efort conjugat al mediului privat si al societatii civile, prin reprezentantii sai, asociatii si organizatii nonguvernamentale, pentru a pune lucrurile pe fagasul lor firesc.
In spiritul acestei idei, odata ce am aflat de initiativa Asociatiei Free Miorita am dorit sa facem parte din aceasta actiune si o spunem cu mandrie ca impreuna reusim sa aducem “Lumina pentru ultimile 3 scoli fara electricitate din Romania”, a declarat Cristian Christodorescu, director general Ropeco Bucuresti.
”M-am bucurat enorm ca am gasit deschidere si am primit sprijin rapid din partea Ropeco Bucuresti. Credem in aceleasi idei si impreuna vom face lumina in ultimele 3 scoli din Romania. Contributia financiara acopera costul, transportul si montajul instalatiilor fotovoltaice si al echipamentelor IT, calculatoare si imprimante. 27 de copii vor avea lumina indiferent daca este soare sau nu, acces la o educatie normala si o sansa in plus pentru a reusi in viata”, a declarat Iulian Angheluta, initiatorul campaniei Lumina pentru Romania.
Prin campania Lumina pentru Romania, Asociatia Free Miorita descopera si aduce lumina in casele celor care nu au curent electric, fie ca este vorba de copii care invata in scoli la lumina soarelui sau de oameni care trebuie sa mearga pe jos multi kilometri pentru a isi cumpara lumanari sau pentru a isi incarca telefonul mobil.
Free Miorita este o miscare non guvernamentala de lupta contra fatalismului mioritic. ”Dacioti pana-n Mongolia”, ”Lumina pentru Ursici” si ”Lumina pentru copiii din Inelet” sunt cateva din actiunile realizate.
***
Despre Ropeco Bucuresti
Ropeco Bucuresti este o societate mixta romano-elvetiana, infiintata in anul 1993, specializata in comercializarea si implementarea unei game largi de solutii de inalta performanta, dezvoltate intern, folosind tehnologie de la producatori de traditie din Japonia, Germania, Franta si SUA.
Ropeco Bucuresti ofera echipamente si solutii pentru plati cu carduri, gestiunea si procesarea numerarului, distrugerea securizata a datelor, managementul liniilor de productie si depozitelor sau pentru gestiunea deseurilor.
Cu peste 10.000 de echipamente distribuite numai in ultimii 5 ani, Ropeco Bucuresti si-a dezvoltat un portofoliu de clienti ce include companii cu renume intern si international, din Romania si Republica Moldova, devenind unul dintre liderii de piata in domeniile de expertiza.
www.ropeco.ro| www.facebook.com/RopecoBucuresti
Info despre actiune si campania Lumina pentru Romania:
Iulian Angheluta
iulian@freemiorita.ro / 0722.234.727