De 7 ani, RowmaniaFest – Festivalul Internațional al Bărcilor cu Vâsle revine la Tulcea, din dorința de a contribui la creșterea profilului național și internațional al orașului și cu intenția de a stimula dezbaterea despre viitorul sustenabil al Deltei.
Ediția 2017 va avea loc între 1 – 3 septembrie, va începe cu tradiționala (de acum) paradă pe Dunăre a campionilor Ivan Patzaichin, Vasile Dîba și Toma Simionov și se va încheia (pe 3 septembrie) cu un spectacol de zile mari, marca LOREDANA. Pentru că la ediția anterioară, ideea noastră de a invita deținătorii de ambarcațiuni mici să participe la această defilare cu campioni a fost îmbrățișată cu mult entuziasm, aceștia sunt invitați și la actuala ediție să se alăture convoiului care se va îmbarca la Șantierul Naval și va vâsli în aval până la debarcaderul RowmaniaFEST, în zona scenei amplasate pe Faleză. La festivitatea de deschidere sunt invitați și toți operatorii de turism din județul Tulcea, pentru că ei reprezintă un segment esențial pentru dezvoltarea sustenabilă a zonei.
În continuare, Festivalul RowmaniaFEST ne oferă prilejul să îi întâmpinăm, ca în fiecare an, pe participanții la Tour International Danubien (TID), care vâslesc cei peste 2500 de km ai Dunării, de la izvoare până la Marea Neagră. Vom urmări mai multe competiții de vâslit (competiţia “Ivan Patzaichin” pentru pescarii profesioniști din Deltă, etapa locală și etapa națională a concursului de canotcă 10 +1 Descoperă ROWmania), și mai multe probe de triathlon: Delta Rowmania Triathlon (etapă în Circuitul Național de Triatlon), MiniTRI (copii 9 – 13 ani) și cea de a treia ediție a Cupei Europene de Triatlon pentru juniori, ETU Triathlon European Cup, care va reuni peste 70 de atleți din România, Austria, Bulgaria, Croația, Ecuador, Estonia, Germania, Grecia, Letonia, Luxemburg, Iordania, Polonia, Serbia, Slovenia, Turcia, Ucraina și Ungaria.
Concertele de Rock’n’Row aduc nume foarte mari pe Faleza din Tulcea: Loredana, Vița de Vie, Krypton, Anton, White Mahala, RoHCP.
Sâmbătă și duminică, pe faleză, în dreptul Căpităniei, va fi deschis Artizan Eco Delta - un târg al ONG-urilor preocupate de dezvoltarea durabilă a zonei, și al producătorilor și meșteșugarilor tradiționali. Vizitatorii sunt invitați să participe la o consultare publică privind viitorul urbanistic al Falezei și al orașului, pentru că nu este suficient ca locuitorii acestuia să afle despre inițiativele existente, ci este preferabil ca ei să se implice activ pentru a răspunde la întrebările: Cum se poate beneficia de pe urma trendului către turism sustenabil și turism lent? Cum se poate avea acces la infrastructură verde și investiții integrate? Punem Tulcea pe harta mentală a europeanului, dar cu ce imagine am vrea s-o asocieze? Tot pentru Artizan Eco Delta, World Wildlife Fund - WWF a pregătit activități pentru cei mici – pictură pe tricouri, informare prin joacă, realizarea de fotografie cu mesaje de susținere a naturii.
Două filme românești foarte noi, realizate în 2016, vor fi proiectate în Piața Civică unde vor putea fi vizionate gratuit:
• Sieranevada (România, 2016, regia: Cristi Puiu, 173’) – proiecție în Piața Civică, sâmbătă 2 sept., ora 21:00
• Inimi cicatrizate (România, 2016, regia: Radu Jude, 141’) duminică 3 sept., ora 21:00
***
Evenimentul este organizat de Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23, cofinanțat de Consiliul Județean Tulcea și Primăria Municipiului Tulcea, şi beneficiază de sprijinul generos al partenerilor și sponsorilor Asociației: DC Communication, Asociația Eco Delta Dunării (Asociația Operatorilor de Turism din Tulcea), Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti, Raiffeisen Bank, Green Village, Green Dolphin, TUI TravelCenter, Isuzu D-MAX, Ciuc - Radler, Solaris, Stalinskaya, WWF Programul Dunăre-Carpați-România, Asociația de Ecoturism din România, Federația Română de Triatlon, Direcția Județeană de Sport și Tineret Tulcea, Asociația Club Sportiv Aqua Vita Delta Tulcea, Clubul Sportiv Municipal „Danubiu” Tulcea, Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea, Direcția Rutieră a Poliției Tulcea, Serviciul Rutier IPJ Tulcea, Poliția Municipiului Tulcea, Poliția Locală Tulcea, Căpitănia Portului Tulcea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,DELTA", Transport Public Tulcea, Serviciul Județean de Ambulanță Tulcea, Complex Delta, ICEM Tulcea, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), Mandragora, MicroFILM, Tour International Danube, SUP Academy, Geneza.
Parteneri media: Agerpres, Antena 3, Cațavencii, Cărturești, Dor de Ducă, Gazeta Sporturilor, Itsy Bitsy FM, Kooperativa 2.0, Obiectiv Tulcea, Orașul-Tulcea.ro, Radio Delta, Radio România, Realitatea TV, Televiziunea Română, România Liberă, Ziare.com, Ziarul Delta.