Alex M. Alexandrescu și Silviu Chirilă, doi tineri români stabiliți în Marea Britanie, au pornit pe biciclete din fața Parlamentului britanic și au parcurs 2907 de kilometri până în fața Parlamentului României, cu un scop clar, acela de a sprijini programele de educație a copiilor defavorizați din România. La sosire, i-au întâmpinat copiii pentru care au strâns mai bine de 2600 de lire donații.
Călătoria lor a început pe 29 aprilie și s-a încheiat pe 5 iunie, după ce au trecut prin nouă țări (Marera Britanie, Franța, Olanda, Belgia, Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, România). Cei doi sportivi au intrat pe bulevardul Unirii din București purtând setagul României, iar în Piața Constituției i-au așteptat, cu baloane, pancarte si stegulețe, copiii îngrijiți de Fundația FARA, pentru care Silviu Chirilă și Alexandru M. Alexandrescu au pornit în această aventură pe două roți. Alături de copii în piață au fost rudele și prietenii tinerilor.
Pentru a-i încuraja pe parcursul excursiei, copiii Fundației FARA le-au trimis filmulețe în care răzuiau pe o hartă țările pe care tinerii le lăsau în urmă.
”Cel mai greu a fost gândul că în fiecare dimineață ne trezim și trebuie să pracurgem 100 de kilometri, și că a doua zi va fi la fel, și a treia zi, și tot așa. A trebuit să ne obișnuim cu durerea constanta în tot corpul, dar chiar și în cele mai grele momente mesajele primite de la copii și de la susținători, precum și donațiile ne dădeau energie să mergem mai departe, ca să ducem această călătorie la bun sfârșit” – Silviu Chirilă, inițiatorul EnTOU-Rance – London to Bucharest Cycle
Aseară cei doi români au venit în vizită la copiii pentru care au strâns donațiile. Copiii locuiesc în Casa Sf. Gabriel a Fundației FARA. Cei mici le-au făcut turul casei, apoi împreună au răzuit și România pe harta pe care, mai bine de o lună, le-au urmărit traseul, iar Silviu și Alexandru au trasat cu carioca pe hartă fiecare oraș prin care au trecut în drumul lor de la Londra la București.
”Dacă prin gestul nostru am reușit să-i inspirăm măcar puțin pe copii să persevereze în tot ceea ce fac, atunci ne-am atins scopul. Este prima excursie caritabilă pe bicicletă pe care o facem și am vrut să fie pentru educație, pentru că este un mijloc sigur de a trece peste problemele vieții.”– Alexandru M. Alexandrescu inițiatorul EnTOURance – London to Bucha-rest Cycle
Ideea a găsit ecou în inimile a peste 80 de donatori care au decis să le sprijine inițiativa. Pana acum au strâns prin crowdfunding peste 2600 de lire. Tinerii și-au finanțat singuri această aventură, astfel încât toți banii donați vor ajunge direct la Fundația FARA, pentru a-i încuraja pe copiii din casele de tip familial Sf. Nicolae din Suceava și Sf. Gabriel din Popești Leordeni, ai Fundației FARA, să-și continue studiile.
Alexandru M. Alexandrescu este în Anglia din 2011, când a început studiile la University of Manchester pentru o licență în management internațional cu specializare în studii Ameri-cane. În decembrie a absolvit masteratul în analiză economică și strategie. Recent a înfi-ințat un startup cu alți 3 prieteni.
Silviu Chirilă a studiat din 2010 Universitatea din Southampton, facultatea de Inginerie Elec-tronică, acum este programator la compania McLaren.
Înainte de plecare, Silviu s-a întâlnit cu Iuliana Pătrășcan (Lăpădat) o tânără care a crescut în casa Sf. Gabriel, iar acum locuiește alături de soțul și bebelușul ei la Londra. Iuliana a fost printre primii copii intrați în casa de tip familial, la deschiderea acesteia în 1999. De asemenea, a fost și prima absolventă de facultate din Casa Sf. Gabriel și servește adesea drept exemplu pentru copiii mai mici din casă. Iuliana i-a povestit importanța Fundației FARA în viața ei.
***
Despre Fundația FARA
Fundația FARA este una dintre cele mai mari organizații de caritate din România care se ocupă di-rect de beneficiarii săi. Este înregistrată și acreditată atât în Marea Britanie, cât și în România și des-fășoară anual, prin cele 14 proiecte ale sale, activități de protecție socială pentru peste 500 de copii și tineri (parte dintre ei cu dizabilități) care nu se află în grija familiei naturale sau care provin din familii fără posibilități materiale.
Programele FARA:
- Case de tip familial pentru copii care nu se află, permanent sau temporar, în grija părinților (Suceava și Popești-Leordeni)
- Centre de zi de recuperare pentru copii cu nevoi speciale (București, Suceava)
- Programe de eradicare a sărăciei prin educație, desfășurate în satele Județului Suceava.
- Centre de tranzit tip Foyer pentru tineri în dificultate (Satu Mare, Popești-Leordeni, Suceava)
- Locuințe protejate pentru tineri cu dizabilități (Suceava).
Ambasadorii Fundației sunt ASR Prințul Charles, Prințesa Marina Sturdza și soprana Felicia Filip.
Mare parte dintre cheltuielile Fundației FARA sunt susținute de activități de strângere de fonduri din Marea Britanie și din activitatea a 46 de magazine de caritate FARA din Londra.