În prezența a peste 150 de profesioniști ai industriei de advertising și comunicare, pe 17 aprilie 2018, a avut loc cea de-a VIII-a ediție a Galei Premiilor de Excelență IAA România, unde au fost acordate 11 premii, recompensând excelența în marketingul și comunicarea autohtonă. Evenimentul a fost precedat de Ziua Publicității, conferința dedicată tinerilor la început de drum in Marcom.
 
“Ne bucurăm că am avut încă o dată ocazia de a pune în lumina reflectoarelor oamenii care clădesc și susțin cele mai înalte standarde ale industriei Marcom-ului. De cele mai multe ori în cadrul festivalurilor sunt premiate proiectele, campaniile, însă noi am decis să punem accent pe oameni, căci ei sunt motorul schimbării. La 25 de ani de IAA în România, ne dorim să încurajăm comunitatea să facă pasul spre o nouă etapă, ne dorim să transformăm România în Hub Global al Creativității. Ca atare, ediția Premiilor de Excelență IAA 2018 a chemat pe scenă acei profesioniști, care, prin pasiunea și prin efortul lor, contribuie deja, la evidențierea României pe harta globală a creativității” a declarat Maria Predoiu, președinte IAA România.
 
Ediția a VIII-a a Premiilor de Excelență este una specială întrucât are loc la ceas aniversar - IAA România celebrează 25 de ani de activitate -  și a avut următoarea structură: 

6 Premii de Excelență unde nominalizările au fost deschise publicului larg, 4 Premii de Ex-celență Speciale acordate de: Boardul IAA, Senatul IAA, IAA Young Professionals și Premiul Romania 100 - dedicat aniversării centenarului Marii Uniri și Premiul Personalitatea Anului în Marcom ce a fost decernată la finalul evenimentului, prin votul celor aflați în sală.
 
Premiul de Excelență IAA pentru promovarea "Romaniei ca Hub Global Creativ” a mers catre Dragoș Stanca pentru standardele profesionale înalte prin care a transformat ICEE Fest în cel mai cunoscut festival de tehnologie din Europa de Est.
 
Premiul pentru Educație în Marcom a revenit în acest an lui Alexandru Negrea pentru cursurile și întâlnirile Social Smarts - prin care transmite conținut profesionist și consistent tuturor tinerilor dornici de profesionalizare în social media.
 
Premiul pentru Inspirație prin valori a fost oferit lui Marius Cristea și Ioanei Dogaru - IQads - pentru curajul de a lansa o competiție creativă locală - Fibra - singurul festival de creativitate în publicitate din România.
 
Premiul pentru Dialog Constructiv cu Autoritățile a fost acordat Oanei Cociașu - președinte RAC - pentru demersurile constante de îmbunătățire a cadrului de autoreglemen-tare al industriei de marketing și comunicare și pentru parteneriatul funcțional cu CNA.
 
Premiul Creativity 4 Better avut-o învingătoare pe Melania Medeleanu - pentru campania Magic Home - pentru un efort national de solidaritate cu familiile copiilor bolnavi de cancer și pentru ambiția de a implica societatea în materializarea fizică a Magic Home - lânga cel mai mare spital oncologic pentru copii.
 
Premiul pentru inovație în tehnologie a fost acordat lui Bogdan Savonea și lui Matei Psatta pentru The Pole Society - platforma care duce mijloacele de comunicare stradală la nivelul următor prin tehnologie și planning programatic.
 
Premiul România 100  a mers către Cristina Florescu - Rewe Group - pentru modul natural prin care a integrat ideea de centenar în campaniile unui brand comercial - Penny. 
 
Nu în cele din urmă, Premiul de Excelență al IAA Young Professionals a ajuns la Xenia Muntean - CEO Planable - pentru proiectul Planable - o platforma a cărui scop este înlesnirea comunicării între firme și managerii de rețele sociale. Platforma a fost acceptată de acceleratorul Techstars din Londra.
 
Premiul de Excelență al Boardului IAA a mers în acest an către Dana Războiu - inițiator al proiectului Nație prin Educație - competiție care stimulează interesul elevilor de liceu pentru tehnologie, robotică și automatizare, și prin care peste 90 de licee din România concurează pentru a atinge faza internațională a competiției promovând forme inovatoare de educație.
 
Premiul de Excelență al Senatului IAA a răsplătit anul acesta doi oameni care au dus România peste hotare și au poziționat-o pe harta țărilor creative: Măriuca și Florin Talpeș - Fondatori Bitdefender - pentru că au fondat și au crescut brandul Bitdefender pe plan internațional, cel mai puternic brand internațional creat și crescut din România și pentru eforturile constante de transformare a educației din România.
 
Premiul Personalitatea Anului în Marcom decernat în urma votului celor aflați în sală a mers către Melania Medeleanu.
 
***
Despre Ziua Publicității și Premiile de Excelență
Anul acesta Ziua Publicității se află la a 4-a ediție și a fost organizată de IAA România cu sprijinul PRO TV și al partenerilor principali Aqua Carpatica, Bergenbier și BCR, susținător: Lays și producător Universum. Conferința a fost urmată de Gala Premiilor de Excelență, unde IAA România a adus recunoaștere publică acelor personalități care prin faptele lor au contribuit în mod decisiv la promovarea industriei de marketing și comunicare din România. De asemenea, evenimentul a fost posibil datoritp
 
Atât Premiile de Excelență IAA, cât și Ziua Publicității sunt evenimente proprii ale IAA România și au avut loc în data de 17 Aprilie 2018 la Hotel Intercontinental.
 
Despre IAA România
International Advertising Association - IAA - este un parteneriat strategic unic, care re-prezintă toate categoriile de companii ce activează în domeniul marketingului și al co-municării - de la clienți, la agenții de publicitate până la companii mass-media și care are în prezent peste 120 de membri.
 
IAA România, filiala locală a IAA Global, împlinește anul acesta 25 de ani de activitate în serviciul industriei de marketing si comunicare.
Premii: la cel de al 41-lea Congres Mondial IAA, care a avut loc la Washington, D.C, IAA România a fost recunoscută ca fiind cea mai activă şi creativă filială din lume şi a primit premiul Golden Tulip pentru Excelenţă pentru întreaga activitate. De asemenea, în cadrul festivalului de la Cannes 2016, filialele locale IAA România și IAA Young Profesionals au primit premiul - "The IAA Inspire Award" pentru Excelență 2016.