Miercuri, 07 Decembrie 2016: Ediţia a doua a Galei Solidarităţii Internaţionale are loc astăzi, la Bucureşti.  Evenimentul este organizat de Fundația Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) și Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare (FOND), cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al României (MAE) și al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare – Centrul Regional pentru Europa și Asia Centrală (UNDP). Sponsorul principal al evenimentului este Kaufland România.

“Evenimentul din această seară celebrează activitatea României în domeniul cooperării internaționale pentru internațională, al educaţiei şi conştientizării publicului vizavi de acest domeniu. Îi vom premia pe cei mai importanţi susţinători şi promotori ai solidarităţii internaţionale din societatea civilă, mediul academic, mass-media şi sectorul public din România. Despre România se ştie destul de puţin că oferă sprijin către alte state. Percepţia noastră este că suntem  ţara care primeşte sprijin pentru dezvoltare şi aliniere la standard internaţionale. Ceea ce este adevărat. Puţini ştiu însă că sprijinim comunităţi din alte ţări. Seara aceasta este despre cei care au făcut România să fie mai aproape de lumea întreagă.”, spune Iuliana Rada, director de program la Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.

Este singurul moment din an când implicarea în susţinerea solidarităţii internaţionale este recunoscută în România. Nouă premii vor fi înmânate către reprezentanți din organizații neguvernamentale, instituții publice, mediul academic, precum și către tineri, activiști, jurnaliști și profesori care au promovat domeniul dezvoltării internaționale prin proiecte inovatoare de comunicare și creștere a conștientizării publice. Fie că este vorba despre voluntariat, mobilizarea oamenilor din comunitate, iniţiative la nivel naţional sau reportaje ce aduc într-o lumină nouă încercările prin care trec oameni din diferite colţuri ale lumii pentru a-şi asigura lucruri pe care mulţi dintre noi le considerăm de la sine înţelese.

Care sunt câştigătorii din 2016?

 
Premii la nivel instituţional

Categoria Instituţii publice: Agenția Națională de Integritate


ANI s-a remarcat de-a lungul timpului prin proiecte și activități de cooperare pentru dezvoltare şi prin efortul depus în sprijinirea instituțiilor partenere în țări precum Libia, Tunisia, Botswana, China, Yemen, Bosnia Herzegovina, Republica Moldova şi Ucraina. În ultimii ani, România a devenit un donator important de expertiză în domeniul anticorupţiei şi integrităţii, ANI fiind una din instituţiile de bază ale Programului României de cooperare pentru dezvoltare (RoAid), recunoscută la nivel internaţional. Bunele practici dezvoltate de ANI au sprijinit şi sprijină în continuarea procesele de tranziţie şi reformele judiciare în domeniul anti-corupţiei şi integrităţii în ţări în curs de dezvoltare, acolo unde este necesar.  ANI este un partner de încredere al societăţii civile în proiectele de dezvoltare, contribuind alături de organizaţii neguvernamentare în special la creşterea capacităţii instituţiilor de profil din Republica Moldova.

Categoria organizaţii neguvernamentale active în domeniul cooperării pentru dezvoltare: Asociația FDP - Protagoniști în educație  

Asociația FDP este o organizaţie care de 20 ani rămâne fidelă misiunii sale de a oferi oportunităţi socio-educative şi de integrare profesională persoanelor aflate în situaţii de risc social. Din anul 2013 implementează proiecte în domeniul cooperării pentru dezvoltare în Palestina, finanţate de Ministerul Afacerilor Externe prin programul RoAid. Obiectivele acestor proiecte, derulate în parteneriat cu organizaţii locale și internaţioanale, au variat de la recuperarea copiilor cu dizabilităţi auditive din regiunea Hebron, la conştientizarea drepturilor femeilor, la promovarea educaţiei incluzive pentru copiii cu cerinţe educaţionale speciale şi formarea cadrelor didactice din 5 şcoli din zona Ierihon. În prezent derulează un proiect adresat tinerilor cu dizabilităţi din Betleem cu scopul formării profesionale şi integrării la un loc de muncă a acestora.

Categoria organizaţii neguvernamentale active în domeniul educaţiei şi conştientizăre publică: Asociaţia Asistenţă şi Programe pentru Dezvoltare Durabilă (APDD)- Agenda 21

APDD - Agenda 21 este o asociație înființată în 2003, care îşi propune să sprijine politicile statului român de promovare și implementare în România a obiectivelor Dezvoltării Durabile. Prin implicarea tinerilor, a cadrelor didactice, ONG-urilor, factorilor educaționali, instituțiilor publice și a mediului academic în programe de educație globală, de conștientizare și prin promovarea activităților de voluntariat și lobby, APDD - Agenda 21 urmărește crearea unui societăți durabile, bazate pe justiție socială și oportunități egale pentru toți. Printre activităţile cu care lucrează asociația se numără: eradicarea sărăciei, justiție socială, dezvoltarea durabilă și buna guvernare,respectarea drepturilor omului, migrație, cetățenie globală, agricultură sustenabilă și ecologică, alimentație sănătoasă, consum responsabi

Categoria mediul academic: Centrul de Studii Africane al Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj – Napoca.

Centrul a fost creat în 2013 cu scopul de a oferi expertiză academică, didactică şi civică tuturor celor interesaţi de studiul şi dezvoltarea continentului african. Principalii parteneriai Centruluisunt Universităţile din Dakar, Abomey-Calavi, Iohannesburg, Yaoundé, Rabat, precum şi Grupul Ambasadorilor Africani acreditaţi în România. Centrul a participat la 4 programe internaţionale, dintre care 2 axate pe politici de dezvoltare şi a publicat 1 volum colectiv şi 2 numere speciale ale unor reviste prestigioase. CESTAF organizează cursuri şi traininguri şi facilitează internshipuri pentru studenţii şi cercetătorii interesaţi de Africa.

Premii la nivel individual

Categoria jurnalişti: Ioana Moldovan

Ioana este fotograf documentarist și jurnalist freelancer pentru publicații din România și din străinătate. Reportajele ei au fost publicate în Al Jazeera English, Radio France International,  Huffington Post, Vice, Decât O Revistă și Hotnews.  Ioana Moldovan face parte din noul val de tineri jurnaliști români interesați de problematica dezvoltării internaționale.  Ea a documentat teme internaționale precum: criza refugiaților, fenomenul Euromaidan și conflictul din estul Ucrainei, viața din teritoriile palestiniene ocupate, situația din Etiopia la 30 de ani de la marea foamete, consecințele războiului sirian în tabăra de refugiați Za’atari și protestele din Gezi Park în Turcia.  În 2016, Ioana Moldovan a primit Premiul "Femei Curajoase din întreaga lume" al Departamentului de Stat al SUA.

 Categoria voluntari – activişti: Oana Mîndruț, Alina Petcu și Ionuț Ursu

Cei 3 câştigători reprezintă o parte dintre voluntarii care s-au mobilizat pentru ajutarea refugiaților sirieni din taberele de refugiați din Grecia. În această toamnă ei au derulat campania “Dăruim căldură refugiaţilor sirieni!”, care a moblizat, pe lângă asociațiile din care fac parte (Life Education for All şi Volunteer for Life) şi alţi voluntari, donatori individuali şi companii din România. Scopul campaniei a fost colectarea de aparate de încălzire și haine groase de iarnă pentru  cei 4000 de oameni din tabăra Nea Kavala din Grecia (aproape jumătate sunt copii). Campania vine ca urmare a acțiunii din vara acestui an, atunci când voluntarii români au fost în Grecia în 2 tabere de refugiați. Ionuț Ursu, care este și voluntar în cadrul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, a participat ca voluntar și la efortul de susținere a sinistraților cutremurului  din Nepal, în anul 2015.

Categoria cadre didactice: Paula Mihai

Paula Mihai este în prezent profesor la Liceul cu Program Sportiv "I. B. Soter" Buzău și profesor metodist în cadrul Casei Corpului Didactic Buzău. Anterior, Paula Mihai a fost inspector şcolar în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău. Paul are o experienţă îndelungată de lucru în sfera educaţiei globale, fiind un promotor angajat al acesteia în rândul cadrelor didactice şi al şcolilor din judeţul Buzău. A fost o susţinătoare activă a iniţiativelor Centrului Nord-Sud al Consiliului Europei de promovare a săptămânii educaţiei globale în şcolile din România şi a încurajat deschiderea şcolilor pentru cooperarea cadrelor didactice cu organizaţii ale societăţii civile din România şi de peste hotare. Paula este co-autor al Ghidului de educaţie globală publicat de Centrul Nord-Sud al Consiliului Europei.

Premii speciale

Premiul special din partea societăţii civile: Ministerul Afacerilor Externe al României (MAE)

În acest an, Gala Solidarității Internaționale celebrează aprobarea legii de cooperare internațională pentru dezvoltare,înființarea viitoarei Agenții RoAid.Societatea civilă activă în domeniul cooperării pentru dezvoltare apreciază eforturile depuse de MAE pentru creșterea și îmbunătățirea Programului RoAid.  În acest sens, organizatorii Galei au plăcerea de a înmâna un premiu special care confirmă sprijinul pe care societatea civilă dorește și poate să îl ofere dezvoltării programului RoAid.

Premiul special pentru iniţiative în Republica Moldova: Asociația Expert Forum

Expert Forum este unul dintre cele mai cunoscute think tank-uri din România înfiinţat de experţi cunoscuţi în politici publice şi reforma administraţiei. Domeniile pe care le acoperă includ: reforma administraţiei şi integritate, descentralizare şi finanţe publice, reforma justiţiei şi anticorupţie, politici sociale şi pensii, energie şi transporturi, sănătate, procese electorale şi cetăţenie activă. Expert Forum a beneficiat de sprijin de la parteneri internaţionali pentru promovarea transparenţei şi bunei guvernări în România şi în regiune (Croaţia, Serbia, Republica Moldova, Ucraina). În anul 2016, Expert Forum a derulat mai multe inițiative importante în Republica Moldova: observarea alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2016, transfer de expertiză cu privire la reforma justiţiei şi consolidarea statului de drept, o caravană cu filme româneşti pe teme legate de democraţie: „De ce eu?”, „Aferim” şi “După dealuri”, transfer de expertiză privind reforma administraţiei, inclusiv o vizită pentru primari din Republica Moldova în România, transfer de expertiză pe politici publice în domeniul energiei. Recent, Expert Forum a lansat Şcoala pentru Democraţie, un program pentru profesorii de educaţie civică din Republica Moldova.