Cea de-a XI-a editie Guerilla Verde a fost lansata miercuri, 8 aprilie, in cadrul unui eveniment organizat in parteneriat cu EveryCanCounts Romania si IBM Romania. Elevii si profesorii au aflat informatii despre programul de colectare selectiva a dozelor din aluminiu, dar si despre concursul de obiecte realizate din doze Can Design Festival. Tema editiei din 2015 este „ CAN CITY” – realizarea unor obiecte care puse impreuna vor forma un oras. Inscrierile se fac pe site-ul proiectului www.candesignfestival.ro, in perioada 14 septembrie – 31 octombrie.  
 
Cu o traditie veche de sapte ani, Guerilla Verde este prima caravana de film cu mesaj ecologic din Romania ce se desfasoara anual, in doua editii, cu scopul de a determina elevii, studentii si profesorii catre initiative concrete pentru protectia mediului.     

”Credem ca tehnologia informatiei joaca un rol extrem de important in solutionarea numeroaselor probleme ecologice cu care ne confruntam, cum ar fi conservarea resurselor din ce in ce mai reduse, in conditiile unei cresteri explozive a cererii mondiale, reducerea poluarii, minimizarea impactului activitatilor noastre asupra mediului inconjurator si obtinerea de surse de energie alternativa sigure si regenerabile. In acest context, sustinem proiectul Guerilla Verde din acest an datorita componentei educative pe care o prezinta spre responsabilizarea tinerei generatii fata de protectia mediului inconjurator, incadrandu-l in suita noastra de programe derulate pe linia de CSR a companiei.” declara Maria-Luiza Jipescu, Corporate Citizenship & Corporate Affairs Manager IBM Romania.
 
„Inca de la lansarea programului EveryCanCounts in Romania, Guerilla Verde a imbratisat aceasta initiativa si a promovat in randul tinerilor un comportament responsabil fata de mediu prin colectarea selectiva a dozelor din aluminiu. Lansarea concursului de obiecte realizate din doze, Can Design Festival, in anul 2014, a presupus o extindere a initiativei noastre comune, care se continua si anul acesta prin cea de-a doua editie a concursului. Obiectivul nostru este acela de a inspira cat mai multi copii si adulti catre refolosirea dozelor din aluminiu, prin realizarea de obiecte care sa reflecte  utilitatea unei doze, chiar si dupa ce continutul a fost consumat.”, declara Adina Magsi, General Manager Alucro.  
 
In cadrul proiectului, in perioada aprilie-iunie 2015 vor avea loc proiectii de film, dezbateri si concursuri in orasele Bucuresti, Ploiesti, Constanta si Bacau. Pentru aceasta editie, Caravana Guerilla Verde propune trei filme: ”Fenomene naturale grandioase”, ”Oceans – Disney” si ”Planet Ocean”. Scolile care doresc sa ia parte la proiect se pot inscrie pe adresa  contact@guerillaverde.ro, iar organizatorii le vor pune la dispozitie materialele necesare pentru a desfasura activitatea la clasa.
 
Traseul caravanei Guerilla Verde editia a XI-a: Bucuresti – 8 aprilie; Constanta, 11-14 mai; Ploiesti, 18-22 mai; Bacau 01-05 iunie. Programul Caravanei Guerilla Verde este disponibil pe site-ul proiectului www.guerillaverde.ro. 
 
Proiectul se deruleaza sub egida Ministerului Mediului si Schimbarilor Climatice, Ministerului Educatiei, ANPM si Inspectoratului Scolar al Municiului Bucuresti. Editia a X-a este organizata cu sprijinul IBM, Apa Nova Ploiesti, Every Can Counts si Alucro. 
 
Parteneri media:  StiriONG, Teen Press, Ecopresa, Romania Pozitiva, Mai Mult Verde, Iqool, StopCO2, EcoMagazin, Arhitectura Verde, Info Press TV, Fapt Divers.
Parteneri ONG: Asociatia Alucro, Every Can Counts, ONG Mare Nostrum, Centrul Regional de Ecologie din Bacau.
 
 
Contact presa: 
e-mail: contact@guerillaverde.ro