Gradul redus de ocupare din mediul rural creste de trei ori riscul de saracie din aceste zone fata de mediul urban
Unde incepe saracia?
In mediul rural exista un grup in crestere de copii foarte vulnerabili care provin din familii sarace, cu un singur tip de venit, adesea doar alocatia sau venitul social. Astfel, 225.000 de copii se duc zilnic flamanzi la culcare, iar 72% dintre familiile din mediul rural nu le pot asigura copiilor sub 5 ani o dieta minim acceptabila, ceea ce provoaca imbolnaviri grave sau malnutritie.
Un copil flamand nu poate invata
Lipsurile majore si responsabilitatile domestice nu le mai permit copiilor sa urmeze o educatie, astfel ca peste 37% dintre persoanele cu varste de peste 15 ani prezinta analfabetism functional: nu inteleg ceea ce citesc sau nu stiu sa scrie corect. In mediul rural, 20% dintre copii raman cu 8 clase, o treime dintre acestia fiind expusi riscului de saracie, avand sanse reduse de angajare. Potrivit datelor Eurostat, rata abandonului scolar in Romania a trecut in 2014 de 18% , fata de 11% media de abandonare timpurie a scolii in Uniunea Europeana.
Fara educatie – sanse reduse de angajare
In mediul rural, rata somajului in randul tinerilor cu varsta cuprinsa intre 18-24 de ani este de 22% iar gradul de ocupare al persoanelor cu varsta intre 18 si 60 de ani este de aproximativ 46% .
Gradul de ocupare redus accentueaza starea de saracie
In aceste conditii, in Romania inca exista saracie extrema! 40,4% din populatia Romaniei traieste cu riscul saraciei si al excluziunii sociale iar dintre copii - 51% . In mediul rural situatia este dramatica intrucat riscul de saracie pentru acesti copii este de trei ori mai mare decat pentru cei din mediul urban - 34,1% dintre cei 51% sufera de privatiuni materiale extreme. Copiii saraci de astazi vor deveni adultii saraci de maine.
Acest cerc vicios al saraciei poate fi intrerupt aducand copiii la scoala, deoarece numai prin educatie cresc sansele gasirii unui loc de munca care sa le ofere viitorilor adulti venitul necesar unui trai decent. Iar la nivel macroeconomic, prin diminuarea ratei de parasire timpurie a scolii, vor fi evitate problemele legate de forta de munca si somaj, de coeziune sociala si de competitivitate in general.
***
World Vision Romania face parte din parteneriatul World Vision International prezent in aproape 100 de tari din intreaga lume. World Vision Romania este o fundatie crestina care desfasoara programe de interventie umanitara de urgenta, dezvoltare si advocacy punand in centrul activitatii sale bunastarea copilului. Fundatia se concentreaza asupra muncii cu copiii, familiile si comunitatile, in scopul depasirii saraciei si nedreptatii. Inspirata de valorile crestine, fundatia lucreaza cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasa, etnie sau gen. In 25 de ani de prezenta in Romania, fundatia a ajutat peste 500.000 de copii si adulti, in 400 de comunitati din 8 judete.
World Vision Romania crede in dreptul la sanse egale pentru copiii de la sate si de la oras si de aceea in comunitatile rurale unde este prezenta desfasoara programe de dezvoltare comunitara pe termen lung cu focus pe educatie si reducera abandonului scolar, sanatate si protectia copilului, agricultura si dezvoltare rurala, angajament civic si crestin. Copiilor li se faciliteaza astfel accesul la conditii de viata mai bune prin dezvoltarea durabila a comunitatii in care traiesc. Proiectele sale se concentreaza pe transformarea comunitatilor si a membrilor acestora, pentru a realiza o viata implinita pentru fiecare copil.
Pentru mai multe detalii:
Gabriela Grama
Gabriela_grama@wvi.org
PR Specialist