Sute de oameni au pierdut toată agoniseala în doar câteva minute. Apele care au inundat în iunie sute de case în localităţile din Bacău au lăsat în urmă doar suferinţă şi noroi. La trei săptămâni după dezastru, pereţii locuinţelor afectate sunt încă uzi iar nămolul duhneşte în plină caniculă. În casele şi curţile devastate de viituri au rămas oameni care privesc cu deznădejde şi speră să mai poată reconstrui. 

Nea Fănică din comuna Helegiu este unul dintre aceștia. La cei 60 de ani, singurul obiect care i-a mai rămas din casă este un fotoliu, pe care se odihnește după tratamentul cu citostatice.  Ca nea Fănică, sunt sute de oameni care acum trebuie să o ia de la capăt. Pentru ei, împreună cu Realitatea TV, am pornit campania Reclădim speranţa.

Donațiile
se pot face prin SMS la 8829, valoare 2 euro (în rețelele Vodafone România, Orange și Telekom Mobile România*) și pe site-ul www.habitat.ro/recladim-speranta/. Reprezentanții companiilor care vor să se implice în campanie pot suna la numărul de telefon 0722.640.229.

“În acest moment lucrăm să alinăm suferința familiilor afectate de inundații pentru ca ele să își poată relua viața de dinainte. Reconstruim și reparăm locuințele cu materiale rezistente, care previn afectarea caselor în cazul unui nou dezastru. Din păcate însă, inundațiile sunt din ce în ce mai dese și mai ample și este necesară o abordare coerentă de prevenție la nivel național”, a declarat Gabi Pascal, Manager Program Disaster Risk Reduction and Response.

*Suma alocată cauzei este de 2 Euro. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Cosmote și Orange, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reținut la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartelele preplătite, în rețeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.

***
Despre Habitat for Humanity România
Habitat for Humanity România este organizație prezentă sa este o lume în care toți oamenii au posibilitatea să locuiască decent. De 20 de ani în România, construiește, reabilitează, oferă consultanță, suport tehnic și derulează programe de eficiență energetică și de prevenție și răspuns la dezastre pentru grupuri vulnerabile. Din 2005, a inițiat programul Disaster Risk Reduction and Response (DRRR), cu scopul de a reduce riscurile de dezastre în comunitate, prin analiza și combaterea riscurilor la care sunt supuse familiile din comunitățile vulnerabile.
 
Habitat for Humanity România, prin „Statul de Utilitate Publică” obţinut în 2008, poate prelua parte din responsabilităţile autorităţilor publice în probleme de răspuns la dezastre legate de prevenţie şi reconstrucţie. În 2011 a încheiat un parteneriat cu I.G.S.U., care îi conferă sprijinul necesar în sectorul prevenirii, al reducerii riscurilor la dezastre şi al intervenţiilor de urgenţă, precum şi accesul la resurse şi informaţii oficiale (hărţi, date statistice, resurse umane).
 
Prin programul DRRR, Habitat for Humanity România a ajutat, până în acest moment, peste 45.000 de persoane din zece județe.
 
Contact presă: Loredana Modoran, Coordonator Dezvoltare Resurse și Comunicare Habitat for Humanity România, loredana.modoran@habitat.ro, 0722.640.229.