Echipa Pablo&Gustavo formată din românul Paul Badea (27 ani), CEO Badsi şi italianul Francesco Dell’Agli (38 ani), CEO Europe Export Car, Italia, vor face echipă în acest an pentru a participa la Mongol Rally, cunoscut şi ca „cea mai mare aventură auto de pe planetă”, dar şi ca „cel mai mare şi mai important eveniment caritabil de acest gen din lume”. Cei doi aventurieri vor parcurge peste 16.000 de km pentru a susţine Centrul Multifuncţional „Un pas înainte” dezvoltat de Fundaţia Prieteni Pentru Tine pentru a contribui la integrarea socială şi profesională a tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie a copilului. În acest sens, participarea echipei Pablo&Gustavo la cursa Mongol Rally a fost înscrisă pe platfoma internaţională Indiegogo, unde pot fi făcute donaţii.

Mongol Rally este cel mai mare raliu caritabil din lume organizat începând din 2003, cu scopul de a dona fondurile acumulate. Peste 350 de participanţi vor traversa munţii, deşertul şi stepele pentru un obiectiv comun, acela de a strânge bani pentru cauze sociale. Cursa traversează ţări precum UK, Belgia Germania, Ungaria, Bulgaria, Turcia, Iran, Turkmenistan, Uzbekistan, Kazakhstan şi Rusia şi nu presupune asistenţă tehnică sau medicală. 

Celebrul Raliu Mongol a fost de câţiva ani pe radarul celor doi reprezentanţi ai industriei auto - Paul Badea, CEO la Badsi, şi Francesco Dell’Agli, CEO Europe Export Car, iar acum au găsit ocazia perfectă de a se avânta cu adevărat în necunoscut și de a strânge bani în scopuri caritabile. Prin participarea la acest raliu vor susţine două cauze – protejarea pădurilor tropicale şi lupta împotriva schimbărilor climatice şi dezvoltarea Centrului Multifunţional „Un Pas Înainte” înfiinţat de Fundaţia Prieteni Pentru Tine, care vizează integrarea socială şi profesională a tinerilor cu vârste între 18 şi 26 ani, care au părăsit sau părăsesc sistemul de protecţie a copilului, în special celor proveniţi din centrele de plasament.

Iniţial m-a atras aventura, iar componenta caritabila era un fel de bonus. Ulterior am aflat care este filozofia din spatele acestui raliu: tocmai aceea de a folosi mereu spiritul de aventură în folosul celor care au cel mai mult nevoie de ajutor. Acum sunt încântat că avem ocazia ca prin experienţa noastră, cu un efort care este mai mult decât justificat de efect, să îi susţinem pe cei de la Prieteni Pentru Tine să ofere un început sustenabil tinerilor din centrele de plasament. Declară Paul Badea, CEO Badsi 

Pentru a strânge fonduri pe care să le direcţioneze către cauzele pe care le susţin, proiectul a fost înscris pe platfoma internaţională de crowdfunding Indiegogo, unde oricine poate face donaţii, începând de la 5 USD. 

***
Despre Badsi
Este recunoscut ca dealershipul Nissan numărul 1 din România şi service-ul cu peste 24 de ani de experienţă în industria auto, atât pe marca Nissan, cât şi pe multi- brand. Caută să ofere cea mai placută experienţă de achiziţie şi servisare auto din România având grijă întotdeauna la calitatea serviciilor, nevoia clienţilor şi îmbunătăţirea continuă atât a angajaţilor, cât şi a proceselor interne.

Despre Fundaţia Prieteni Pentru Tine
Fundația Prieteni Pentru Tine  a fost înființă în anul 2013 și are ca scop principal asigurarea și susținerea dezvoltării sociale și educaționale a copiilor și tinerilor aflați în situații de risc, precum și pregătirea și susținerea integrării sociale și profesionale a tinerilor proveniți din centrele rezidențiale.
 
Video l Web l Facebook l