Peste 15.000 de lei s-au strâns la ediția acestui an a cursei Family Run din cadrul evenimenului Maratonul Nisipului, organizat pe plaja stațiunii Mamaia, pentru proiectul de modernizare a Secției de terapie intensivă nou-născuți a Spitalului Clinic de Urgență Constanța. Fundația Vodafone România va dubla această sumă, fondurile totale de 30.000 de lei urmând a fi folosite și pentru achiziționarea unui videolaringoscop cu care va fi dotată secția. 
 
Strângerea acestei sume a coincis cu un alt moment important al proiectului de modernizare: încheierea celei de a doua etape a lucrărilor de construcții, în cadrul căreia au fost refăcute complet instalațiile sanitare și au fost montate cadrele metalice pentru ușile culisante care vor asigura accesul rapid în saloane. Printre acțiunile programate în următoarea etapă se află realizarea structurii metalice exterioare a construcției, montarea instalațiilor electrice în saloane și instalarea unui sistem ultramodern de comunicare pentru personalul medical al secției.
 
Banii strânși în cadrul maratonului au fost colectați din taxa de înscriere achitată de aproximativ 450 de participanți, copii și părinții lor, care au luat startul în cursa Family Run. Videolaringoscopul care va fi achiziționat este necesar pentru cazurile de intubare dificilă, pentru copiii foarte mici, cu greutate sub cea normală și pentru cei cu malformații congenitale care vor fi internați în noua secție, modernizată prin proiectul finanțat de Fundaţia Vodafone Romȃnia și implementat prin parteneriatul cu asociațiile Dăruiește Aripi și Inima Copiilor. 

La cursa Family Run au participat atât membri ai comunității din județul Contanța și din regiune, cât și voluntari mobilizați din rândul angajaților Vofdafone România. Ediția din acest an a Maratonul Nisipului, organizat de Asociația Sportivă Sanasport, este cea de a treia care a oferit susținere proiectului dedicat nou-născuților cu probleme grave internați la Constanța. 

În Secția de terapie intensivă nou-născuți a Spitalului Județean Constanța primesc anual îngrijire 1.000 de copii cu probleme medicale, atât din județul Constanța, cât și alte trei județe din sud-estul țării: Tulcea, Ialomița și Calarași. În această regiune, mortalitatea infantilă este cea mai mare din țară și de trei ori peste cea din Europa.

Noua secție va dispune de echipamente medicale de ultimă generație și instalații moderne, spații speciale pentru părinți și pentru personalul medical, precum și săli de consultație. Secția va fi de asemenea dotată cu o soluție de telemedicină care va permite transmiterea securizată de imagini și parametri medicali, în timp real și urmărirea de la distanță a semnelor vitale ale pacienților.

***
Fundaţia Vodafone Români
a este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998.   În cei 20 ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.104 de programe derulate de 706 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut peste 2,7 milioane de beneficiari - copii, tineri, bătrâni, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundaţia Vodafone România a investit peste 28 milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere.
l www.fundatia-vodafone.ro l jurnaldebine.fundatia-vodafone.ro l facebook.com/fundatiavodafone

Asociația Dăruiește Aripi este o organizaţie non profit dedicată susținerii acelor proiecte caritabile care pot aduce un real progres în tratamentul pacienților din sistemul public de sănătate românesc. Asociaţia își propune implementarea unor proiecte în domeniul medical, cu scopul de a îmbunătăți șansele de vindecare și supraviețuire ale pacienților. Daruiește Aripi a construit în cadrul Spitalului Județean Constanța Secția de onco-hematologie și reumatologie pediatrică, dedicată diagnosticării, tratării și monitorizării copiilor bolnavi din zona de Sud-Est a României.
l www.daruiestearipi.ro l facebook.com/AsociatiaDaruiesteAripi/ l

Asociația Inima Copiilor
există și ajută copiii cu boli grave, în special cardiace, din 2006. Asociația a construit la Spitalul Marie Curie cele mai moderne spații medicale din sistemul public de sănătate: Centrul de Excelență pentru Cardiochirurgie (proiect în valoare de peste 3,5 milioane de euro, din care 1,6 milioane de euro strânși și investiți de Inima Copiilor) și Secția de Terapie Intensivă Nou-Născuți (un proiect de peste 2,1 milioane de euro realizat cu susținerea Fundației Vodafone România, la care asociația a contribuit cu peste 700.000 de euro), care va fi completată anul acesta cu prima bancă de lapte matern din România. Asociația a renovat la același spital secțiile de cardiologie și neurochirurgie, a amenajat și dotat sala de operații pentru neurochirurgie și continuă să susțină, inclusiv financiar, secțiile construite și zeci de mici pacienți care au nevoie de ajutor.
l www.inimacopiilor.ro l facebook.com/AsociatiaInimaCopiilor