În 13 mai, peste 500 de alergători Team Hope au participat la cea de-a șaptea ediție a Volkswagen Semimaratonul București și au adunat peste 250.000 de lei care vor fi distribuiți către programul de prevenire a separării copilului de familie derulat de Hope and Homes for Children. Printre alergători s-au numărat Marius Manole, Ambasador Hope and Homes for Children, arhitectul Omid Ghannadi, jurnaliștii Florin Negruțiu, Claudiu Pândaru și Marius Pancu (Digi 24), Otniela Sandu, finalistă în show-ul „Supraviețuitorul” de la PRO TV, designerul Irina Marinescu, precum și Dragoș Bucurenci, director de dezvoltare al Fundației.

Lor li s-au alăturat alergători din companiile care susțin programele Fundației Hope and Homes for Children, precum și alergători individuali care au vrut să susțină cauza organizației. Echipa de ștafetă formată din Alexandru Soare, Andrei Ștefana și Marius Bușcă s-a clasat pe locul I și a câștigat trofeul la această categorie. Atleta de performață Florina Pierdevară, specializată în proba de 800m, s-a alăturat pentru prima dată Team Hope și a participat la proba populară, unde a câștigat locul întâi.

Cea de-a șaptea ediție a Volksvagen Semimaratonul București a atras aproape 17.000 de alergători în cele două zile de competiție, sâmbătă, 12 mai și duminică, 13 mai. 

Sâmbătă, 12 mai, la cortul Hope and Homes for Children din Piața Constituției a avut loc un spectacol de păpuși pentru copii susținut de actrița și regizoarea Ana Crăciun-Lambru, de care s-au bucurat o mulțime de micuți care au participat sau i-au susținut pe alergătorii de la Cursa Copiilor și Cursa Adolescenților.

Duminică, 13 mai, încă de la primele ore ale dimineții, alergătorii Team Hope s-au adunat la cortul Hope and Homes for Children și s-au pregătit să ia startul la cursele de 10 km, 21 km și ștafetă. Team Hope este echipa de alergători fundraiseri ai Hope and Homes for Children și a luat naștere din dorința de a extinde eforturile de fundraising și awareness ale Fundației în comunitate, propunând noi moduri prin care oamenii – sportivi pasionați sau începători, sponsori, parteneri, voluntari sau endorseri – să susțină programele din domeniul protecției copilului. La a șaptea ediție a Volkswagen Bucharest Half Marathon, peste 500 de alergători, angajați ai companiilor partenere și alergători individuali, s-au alăturat Team Hope și au adunat fonduri pentru a crea condiții mai bune de trai pentru două familii incluse în programul de prevenire a separării copilului de familie.

Actorul Marius Manole, Ambasador Hope and Homes for Children, a participat la cursa de 10 km, aflându-se alături de Team Hope pentru a treia oară într-o competiție sportivă. Arhitectul Omid Ghannadi a făcut echipă în cursa de ștafetă cu jurnaliștii Florin Negruțiu și Claudiu Pândaru, gazdele emisiunii „În fața ta” a postului de televiziune Digi 24, care au participat pentru prima dată la semimaraton. Tot la ștafetă a alergat și Otniela Sandu, finalistă în show-ul „Supraviețuitorul” de la PRO TV, alături de Marius Pancu, jurnalist al postului Digi 24.

Dragoș Bucurenci, director de dezvoltare al Hope and Homes for Children, a alergat 21 km pentru a ajuta familia Horia să rămână unită. Tot pentru cauza acestei familii au alergat și designerul Irina Marinescu alături de fotograful Andrei Runcanu, care au participat la cursa de 10 km. 
Amalia Enache, Ambasador Hope and Homes for Children de opt ani, Zoli Toth, un susținător activ al Fundației și Tudor Bratu, unul dintre preznetatorii emisiunii „Super Speed” de la PRO TV au fost prezenți la cortul organizației pentru a-i încuraja pe alergătorii din Team Hope. 

Voluntari ai Asociației Tășuleasa Social și ai Societății Studenților în Medicină din București (SSMB) i-au susținut pe alergătorii Team Hope la punctul de hidratare și la cortul Team Hope din Piața Constituției. În total, peste 70 de voluntari au fost alături de membrii Team Hope la această ediție a Semimaratonului București. 

Cei peste 500 de alergători Team Hope, angajați ai unor companii și alergători individuali, au strâns, în total, peste 250.000 de lei, bani care vor ajuta două familii să aibă mai condiții mai bune de trai. Genpact România, compania care a adus 200 de alergători în Team Hope, a sprijinit o familie din județul Bistrița Năsăud care are nevoie de o locuință adecvată pentru cei patru copii, dintre care doi sunt insituționalizați. Ca urmare a susținerii financiare oferite de Genpact România, Hope and Homes for Children va achiziționa un apartament cu două camere și va ajuta părinții să îi reintegreze în familie pe cei doi copii insituționalizați. 
 
Ceilalți 300 de alergători Team Hope au adunat fonduri pentru ca cei nouă copii ai familiei Horia să rămână alături de părinții lor, să aibă condiții mai bune de trai și să meargă în continuare la școală și la grădiniță. Toți locuiesc într-o cameră de 15 metri pătrați din chirpici, modest mobilată și cu o singură fereastră, fără electricitate, apă și canalizare, cu pământ pe jos în loc de podea. Familia se încălzește cu o sobă pe lemne, pe care mama și gătește. Din cauza condițiilor grele de trai, unul dintre copiii cu vârsta de școală a renunțat la studii, însă și ceilalți copii sunt în risc de abandon școlar. Hope and Homes for Children a introdus familia Horia în programul de prevenire a separării copilului de familie și a realizat un plan de intervenție prin care să îmbunătățească situația în care aceasta se află. Banii strânși de alergătorii Team Hope la Semimaratonul București vor fi folosiți pentru racordarea casei la rețelele de electricitate și apă, dezvoltarea unei micro ferme care va genera venituri și va contribui la asigurarea unei alimentații potrivite pentru copii și părinți, precum și achiziționarea de rechizite, încălțăminte și îmbrăcăminte și facilitarea accesului copiilor și părinților la servicii medicale.

Participarea alergătorilor Hope and Homes for Children la cea de-a zecea ediție a Volkswagen Semimaratonul București a fost posibilă și datorită companiilor COS, Deutsche Bank, Henkel, Holcim, JYSK, Samsung, Samsung Shared Services Centre Europe, Societe Generale European Business Services, Skanska, UiPath, Webhelp, Farmexpert și Farmaciile Alphega, Arval, JYSK România. Partenerii Team Hope au fost: Elevate, Radisson Blu, Sloop, Solaris, Godmother, NAN Events.
 
În total, până acum peste 2.500 de alergători și 430 de voluntari s-au alăturat Team Hope, susținând astfel cauza copiilor vulnerabili ai României.
 
Marius Manole, Ambasador Hope and Homes for Children - „Să alerg este o provocare și mie îmi plac provocările. Cred în cauza Fundației și cred că acești copii merită o viață mai bună. Alerg pentru ca fiecare copil să aibă o casă și o familie. Am convins și alți prieteni să se alăture acestei cauze și mă bucur mult că din ce în ce mai mulți oameni vin în sprijinul Hope and Homes for Children.”

Dragoș Bucurenci, director de dezvoltare, Hope and Homes for Children - „La fiecare ediție a Maratonului sau Semimaratonului la care alerg pentru Hope and Homes for Children mă motivează munca colegilor mei din Baia Mare, care nu contenesc să ajute familiile sărace să își păsteze copiii alături. Mă motivează munca pe care colegii mei o fac de 20 de ani pentru a închide orfelinatele, muncă pe care sper să o ducem la capăt până în 2026. Suntem 500 de oameni anul acesta la Semimaraton, este o mare bucurie că numărul alergătorilor Team Hope a crescut așa de mult și îmi doresc din tot sufletul ca peste câțiva ani să fim aici și să sărbătorim o mie de alergători Team Hope.”

Shibu Nambiar, CEO Genpact - „Compania noastră se implică de multă vreme în astfel de acțiuni de responsabilitate socială, iar acum suntem peste 200 de alergători din Cluj și București. E un lucru înălțător să alergi pentru o familie care are nevoie de ajutor și abia așteptăm să le vedem zâmbetele de bucurie. O astfel de implicare este o situație de câștig pentru toate părțile pentru că noi primim foarte multă energie pe care o ducem înapoi oamenilor din companie.”

Omid Ghannadi, arhitect -
„Nu este pentru prima dată când alerg pentru Hope and Homes for Children, dar e prima dată când particip la ștafetă. Caritatea se îmbină foarte bine cu sportul, dar se poate îmbina la fel de bine cu orice altceva pentru că, atunci când poți să faci ceva bun pentru tine, dar mai ales să faci ceva bun pentru ceilalți, este cu atât mai motivant și e bine să dai și un exemplu celor din jur.”

Florin Negruțiu, jurnalist
- „Am alergat alături de prietenii mei, Omid și Claudiu, care m-au convins să vin în Team Hope pentru a sprijini niște copii care locuiesc în condiți proaste, așa cum, din păcate, sunt mulți copii în țara asta. Cazul este unul pentru care merită să dai tot ce ai mai bun și să faci toate eforturile. Dacă putem să îi ajutăm pe acești copii să își continue școala, reușim să facem puțin bine în jurul nostru și asta îi încurajează și pe alții care ne urmăresc și îi determină să se implice.”

Claudiu Pândaru, jurnalist - „Este prima dată când alerg la semimaraton. Am răspuns provocării lui Omid și până la urmă este o provocare și pentru mine. Mă motivează gândul că am reușit să mobilizăm niște oameni să doneze pentru a-i ajuta pe acești copii și pe familia pentru care am alergat.”

Marius Pancu, jurnalist Digi 24 -
„A fost o cursă inspirațională, ca de fiecare dată când alerg pentru Hope and Homes for Children, și am avut parte de o atmosferă foarte bună atât pe traseu, cât și la cortul Fundației. Alerg pentru Hope and Homes for Children deoarece cred foarte tare în cauza organizației. Cred în puterea familiei care te propulsează să mergi mai departe și să reușești în viață și fiecare copil trebuie să aibă parte de așa ceva.”
 
***
Despre Hope and Homes for Children România
Hope and Homes for Children activează în România din 1998, timp în care a contribuit în mod direct sau indirect la închiderea a 55 de instituții de tip vechi (orfelinate), în timp ce alte 10 sunt în curs de închidere. Prin serviciile dezvoltate de Hope and Homes for Children, copiii trec de la îngrijirea în instituţii-mamut în care nu beneficiază de atenţie şi afecţiune individuală, la sisteme bazate pe conceptul familial, care le permit o viaţă apropiată de normalitate. Prin eforturile Fundației şi ale partenerilor săi, 5.185 copii au fost scoși din orfelinate, iar alți 455 urmează să părăsească orfelinatele în curs de închidere.

În același timp, Fundația activează intens în prevenirea separării copilului de familie, intervenind cu mijloacele necesare pentru susţinerea familiilor în care riscul de abandon al copiilor este ridicat. Astfel, 28.436 de copii au fost salvaţi de la ruperea de familie, 1.015 tineri au fost sprijiniţi pentru o viaţă independentă, 1.922 de copii au fost primiţi în centrele de zi, iar 879 în regim de urgență şi 8.546 de membri de personal din sistemul de protecţie al copilului au fost instruiţi de Hope and Homes for Children.

Până în acest moment, 49.255 de copii au beneficiat de serviciile Hope and Homes for Children România, al cărei obiectiv este ca până în 2026 să fie eliminată instituţionalizarea copiilor în țara noastră. Mai multe informații la www.hopeandhomes.ro