Proiectul ”Eco-voluntariat in penitenciare” a fost finantat prin granturile SEE 2009-2014, in cadrul Fondului ONG in Romania si s-a desfasurat in Craiova, in perioada august 2014 – octombrie 2015 in parteneriat cu Federatia VOLUM, Penitenciarul Craiova, Penitenciarul pentru Minori si Tineri si Primaria Isalnita. Parteneriatul si-a propus sa incurajeze activitatile de voluntariat de mediu in folosul comunitatii, oferind persoanelor private de libertate din cele doua penitenciare partenere si locuitorilor Craiovei ocazii concrete de a face voluntariat, atat in interiorul penitenciarelor, cat si in spatiul public, in scopul facilitarii dialogului si cooperarii intre membrii comunitatii si persoanele private de libertate.

Astfel, 100 de voluntari din randul persoane private de libertate, alaturi de 20 de voluntari din comunitatea locala si 20 de angajati ai penitenciarelor partenere au participat la 5 programe de voluntariat de mediu in inchisoare. Programele au constat in 10 sesiuni de instruire menite sa-i ajute sa dobandeasca informatii si cunostinte care au legatura cu zona rurala de provenienta si meseriile agricole, fapt care le da o sansa noua de calificare, integrare si reducere a  handicapului social al acestora. 

Prin programul Management forestier, voluntarii au valorificat o parte din resursele de care dispune Penitenciarul Craiova, infiintand un teren pentru mini-fotbal, o zona de recreere si o pepiniera de care vor beneficia 1560 de persoane private de libertate si 600 de angajati ai penitenciarelor. Programul s-a incheiat printr-un meci de fotbal demonstrativ intre echipele celor 2 penitenciare partenere, meci care a avut loc in 16 octombrie 2015. 
Programele Colectare selectiva si Energii alternative au creat premisele introducerii de practici sustenabile de mediu in penitenciare: un sistem de colectare selectiva implementat in ambele penitenciare si folosirea, pe termen mediu, a energiilor alternative in scopul reducerii costurilor operationale de functionare ale penitenciarelor. 

Programul Eco-antreprenoriat a venit in sprijinul acelor persoane care provin din mediul rural si sunt, de regula, in posesia unei suprafete agricole care poate fi reconfigurata ca abordare economica, in urma participarii la cursuri dupa iesirea din penitenciar. 
Programul Conservarea biodiversitatii s-a desfasurat in parteneriat cu Muzeul Oltenia si a constat in 20 de mini-stagii de cercetare la care au participat cate doua echipe de 6 persoane private de libertate. Implicarea minorilor si tinerilor in activitati prietenoase, permanente si care se desfasoara in afara penitenciarelor, echilibreaza comportamentul acestora, disciplineaza si responsabilizeaza in egala masura. 

In ceea ce priveste facilitarea dialogului si cooperarii dintre persoanele private de libertate, institutiile publice si comunitatea locala, a fost creata o Retea de Sprijin constand din 10 membri ai 5 ONG-uri locale - Asociatia Ecologica Gaia, Acces Oltenia, Asociatia Evolve, Asociatia Allons Y, Asociatia Tineretul ONU - care va reprezenta, si dupa incheierea proiectului, interesele persoanelor private de libertate si ale comunitatii locale in fata autoritatilor. 

“Suntem de parere ca, atunci cand e vorba despre implicarea persoanelor private de libertate in activitati de voluntariat, discutia trebuie sa porneasca de la ONG-uri si din comunitate, nu de la decidenti. Am identificat astfel nevoia de a aduce pe agenda publica si, ulterior, politica subiectul voluntariatului in spatiul public al persoanelor private de libertate si ne-am asumat participarea la demersurile de informare premergatoare obtinerii unei decizii publice. Toate aceste componente ale proiectului fac ca proiectul sa fie unul inovator si un exemplu de bune practice in ceea ce priveste programele de voluntariat in inchisori”, a declarat Andreea Hoefer, managerul proiectului ”Eco-voluntariat in penitenciare”. 

“Detinutii voluntari s-au implicat in cinci programe educationale cu tematici legate de protectia si conservarea mediului, au contribuit la implementarea unui sistem de colectare selectiva a deseurilor si producere a energiei alternative, activitati inovatoare pentru sistemul penitenciar din Romania, sprijinite in totalitate de lucratorii din penitenciarele craiovene si din Administratia Nationala a Penitenciarelor. Toate aceste rezultate au pus bazele unui parteneriat pe termen lung intre Penitenciarul Craiova si Asociatia MaiMultVerde”
, a declarat Comisar sef de penitenciare Marin Calota, directorul adjunct al Penitenciarului Craiova.

Proiectul se incheie sambata, 31 octombrie, printr-o actiune de plantare care marcheaza finalul acestui proiect si se inscrie intr-un cadru mai larg, fiind un eveniment prin care partenerii doresc sa arate comunitatii locale si institutiilor publice din Craiova ca, daca exista ocazia, persoanele private de libertate se pot implica in activitati de voluntariat nu numai in inchisoare, ci si in spatiul public, fiind o resursa importanta pentru rezolvarea anumitor probleme ale comunitatii. Actiunea a inceput in 29 octombrie, iar in cele trei zile de plantare, 200 de persoane private de libertate si 100 de voluntari din Craiova urmeaza sa planteze 17.000 de puieti pe o suprafata de 3 ha oferita de Primaria Isalnita.

Perioada de desfasurare a proiectului a fost de 15 luni, august 2014-octombrie 2015. Proiectul ”Eco-voluntariat in penitenciare” a fost finantat prin granturile SEE 2009-2014, in cadrul Fondului ONG in Romania cu suma de 66.057 euro. 

Mai multe informatii despre proiect pot fi gasite pe www.penitenciareverzi.ro, iar despre granturile SEE 2009-2014 pe www.eeagrants.org. 
 
Pentru mai multe informatii: 
Asociatia MaiMultVerde - Anamaria Bogdan, director comunicare, email anamaria.bogdan@maimultverde.ro
Penitenciarul Craiova – Marian Ginjoveanu, purtator de cuvant, email marian.ginjoveanu@anp.gov.ro