Persoanele nevăzătoare din București se pot deplasa mai ușor cu metroul, datorită aplicației Tandem Acces finanțată de Fundația Orange în cadrul programului „Lumea prin Culoare și Sunet” și implementată de Asociația Tandem în parteneriat cu Metrorex. Aplicația este concepută de Florin Georgescu, președintele Asociației Tandem, el însuși nevăzător, pentru a ajuta persoanele cu deficiențe de vedere să călătorească cu metroul fără ajutorul unui însoțitor și fără a depinde de cei din jur.

Prin implementarea acestui proiect Bucureștiul devine prima capitală europeană care deține un sistem de accesibilizare a transportului cu metroul bazat pe tehnologia Bluetooth. Această tehnologie conferă continuitate comunicării aplicației cu telefonul mobil indiferent dacă există semnal telefonic sau localizare GPS în subteran. 

Toate cele 53 de stații de metrou sunt accesibile nevăzătorilor datorită aplicației Tandem Acces și a celor 1.000 de Beaconi care au fost instalați cu ajutorul voluntarilor angajați Orange România și a voluntarilor Asociației Tandem. Beaconii sunt dispozitive care emit un semnal sonor și comunică cu smartphone-ul prin intermediul aplicației care transmite nevăzătorilor prin mesaje (citite cu ajutorul unui voice-over) indicații de orientare referitoare la punctele cheie din stațiile de metrou (intersecții, scări, turnicheți). Atunci când nevăzătorul ajunge la o anumită distanță de Beacon, primește o notificare prin care este anunțat asupra locației sale și asupra direcției în care trebuie să se îndrepte pentru a urma traseul dorit. Aplicația poate fi descărcată gratuit de pe platformele iOS și Android.
 

„Asociația Tandem pune la dispoziție primul instrument de mobilitate urbană destinat persoanelor cu deficiențe de vedere. Consider că problema accesibilizării urbane pentru persoanele cu dizabilități nu este încheiată, ci abia începe. De multe ori ca nevăzător am evitat să călătoresc cu metroul datorită faptului că nu cunosc topografia tuturor stațiilor. Sper ca alte persoane aflate în situația mea, să profite de Tandem Acces și să depășească temerile și obstacolele pe care eu le-am întâmpinat în trecut”
, a declarat Florin Georgescu, președintele Asociației Tandem.
 
 
Tandem Acces poate servi ca un model bun de urmat pentru alte inițiative care-și propun să transforme orașele clasice din România în orașe inteligente (Smart City) - mai responsabile și mai accesibile pentru toți oamenii inclusiv pentru cei cu deficiențe. În cei 5 ani de la înființarea fondului de finanțare „Lumea prin Culoare și Sunet” care se ridică la peste 2 milioane de euro am reușit să oferim soluții pentru multe din problemele persoanelor cu deficiențe de văz și auz din România”, a declarat Amalia Fodor, director executiv Fundația Orange. 

Valoarea proiectului este de 262.000 lei, din care finanţarea Fundaţiei Orange se ridică la suma de 222.000 lei, în cadrul programului „Lumea prin Culoare şi Sunet”, ce oferă fonduri pentru proiecte care vizează integrarea persoanele cu deficienţe de vedere sau de auz. Fondul aniversează anul acesta 5 ani de la înființare, timp în care Fundația Orange a finanțat proiecte de educație, cultură și sănătate prin care a accesibilizat grădinițe, școli, muzee, Biblioteca Națională a României, rețeaua de transport subteran, a creat centre de testare audiologică și a dezvoltat soluții de comunicare și accesibilizare a informațiilor pentru persoanele cu deficiențe de văz și/sau auz. 

***
Despre Fundaţia Orange România
Fundaţia Orange este o organizaţie non-profit care se implică în viaţa comunităţii prin realizarea de proiecte filantropice menite să aducă schimbări pozitive în viaţa persoanelor dezavantajate. Fundaţia Orange dezvoltă proiecte de sănătate, educaţie, cultură în beneficiul persoanelor cu deficienţe de vedere şi/sau de auz şi de educaţie digitală pentru copii din zone defavorizate, în scopul integrării lor sociale.
 
Despre Asociația Tandem
Asociația Tandem este o organizație neguvernamentală a cărei activitate are ca scop principal incluziunea socială a persoanelor cu deficiențe de vedere, prin proiecte și programe ce acoperă atât nevoia de mobilitate și accesibilizare urbană, cât și accesul la tehnologie, informații, educație non-formală de calitate, servicii publice, activități sportive și culturale. Printre cele mai importante proiecte derulate de Asociația Tandem se numără Tandem Acces, Tandem Navigator, Smart Public Transport, Istoria prin sunet si atingere, Teatrul și Nopțile, Tandem Dance și Explore the Unseen.
 
Despre Metrorex
Metrorex este compania care administrează metroul bucureștean, sistem care deservește capitala României, București. Metroul oferă un transport rapid, comod și ecologic.

Reţeaua a fost dată în folosinţă pe 19 noiembrie 1979 când s-a deschis Magistrala 1 și circulația între stațiile Semănătoarea și Timpuri Noi. Astăzi, lungimea reţelei de metrou a municipiului Bucureşti se întinde pe 71 km, distribuiţi pe patru linii magistrale şi 53 de staţii. Compania se află într-un proces continuu de modernizare şi dezvoltare, de adaptare la solicitările pieţei. Una dintre priorităţile Metrorex este creşterea gradului de satisfacţie a clienţilor prin modernizarea, dezvoltarea şi eficientizarea reţelei de transport cu metroul.