Sambata, 16 noiembrie, 120 de voluntari au plantat 7.000 de puieti de stejar in Parcul Natural Comana. Actiunea de plantare da startul operatiunii ”Sa Plantam pentru Planeta” a Marcii Yves Rocher in Romania. Prin aceasta campanie vor fi plantati 100.000 de stejari, plopi, frasini si ciresi in Parcul Natural Comana si in localitatea Isvoarele (judetul Giurgiu) in colaborare cu Asociatia MaiMultVerde si Ocolul Silvic Comana din cadrul Romsilva in perioada 2013-2015.
Prin proiectul ”Sa Plantam pentru Planeta”, marca Yves Rocher, prin intermediul Fundatiei sale, si-a luat angajamentul de a planta la nivel mondial 50 de milioane de arbori pana la finalul anului 2015. Dintre acestia, 100.000 vor fi plantati in sudul Romaniei, in colaborare cu Asociatia MaiMultVerde si Ocolul Silvic Comana, in Parcul Natural Comana si in localitatea Isvoarele. Scopul acestui proiect de impadurire este de a recrea biodiversitatea Parcului Natural Comana si de a contribui la imbunatatirea calitatii aerului si solului in zona, precum si la refacerea centurii verzi din jurul Bucurestiului.
Primii 7.000 de puieti de stejar au fost inradacinati de catre 120 de voluntari MaiMultVerde, colaboratori ai marcii Yves Rocher si jurnalisti in cadrul unei actiuni de plantare organizate sambata, 16 noiembrie, in Parcul Natural Comana. In trecut, stejarul era specia predominanta in zona, insa, in ultimele decenii, a ajuns sa fie din ce in ce mai rar. Romsilva, prin Ocolul Silvic Comana, si-a propus sa reintroduca stejarul in ecosistemul local prin actiuni de plantare, iar MaiMultVerde si Marca Yves Rocher s-au alaturat acestui demers prin campania ”Sa Plantam pentru Planeta”. Stejarul este un arbore maiestuos care asigura stabilitatea si umiditatea solului in care creste, contribuie la dezvoltarea biodiversitatii, iar, odata ajuns la maturitate, absoarbe o cantitate mare de CO2 din atmosfera, contribuind si la imbunatatirea calitatii aerului.
Actiunile de plantare din cadrul campaniei ”Sa Plantam pentru Planeta” in Romania vor continua in toamna 2014 si primavara 2015, in cadrul lor fiind plantati 100.000 de puieti de stejar, frasin, cires si plop pe o suprafata totala de 26 ha.
Operatiunea ”Sa Plantam pentru Planeta” este sustinuta de Marca Yves Rocher, care actioneaza prin intermediul Fundatiei sale ca mandatar oficial pentru colectarea de fonduri in sprijinul asociatiilor specializate in reimpaduriri. Oricine poate contribui la aceasta operatiune de plantare de anvergura internationala, cumparand unul dintre produsele Yves Rocher partenere ale operatiunii: samponul pentru stralucire Ecolabel, produsele de ingrijire din gama Culture Bio, Crema regeneratoare de zi si noapte Pure Calendula cu Galbenele Bio. Pentru fiecare produs partener cumparat, Yves Rocher se angajeaza sa planteze un arbore!
Informatii suplimentare:
Anamaria Bogdan, Director de comunicare Asociatia MaiMultVerde: tel. 0755 224816, email: anamaria.bogdan@maimultverde.ro
Note pentru jurnalisti
Asociatia MaiMultVerde
Asociatia MaiMultVerde (www.maimultverde.ro) este o organizatie neguvernamentala, nonprofit si de protectie a mediului, care are misiunea de a construi o noua cultura a voluntariatului pentru mediu in Romania. In primii cinci ani de activitate, 2008 - 2012, MaiMultVerde a lucrat cu 22.000 de voluntari, a plantat peste 700.000 de puieti, a strans peste 300 de tone de deseuri, a deschis primul sistem de bike-sharing din Bucuresti si Oradea, Cicloteque, a derulat mai multe campanii nationale de informare si educatie si a organizat prima gala de strangere de fonduri pentru proiecte de mediu, Gala Verde. Bugetul MaiMultVerde in primii cinci ani a depasit 3.800.000 de euro. Fondurile au fost obtinute din sponsorizari oferite de marile companii din Romania.