Aseară, la Teatrul Național București, a avut loc ediția aniversară de 15 ani a Galei Societăţii Civile, cea mai importantă competiţie care premiază activitatea sectorului non-profit din România.
“Let`s Do It, Romania!” a fost premiată la ambele secţiuni la care a fost înscrisă în concurs. La categoria „Proiecte pentru tineret”, asociația a ocupat locul I, cu proiectul “Let’s Do It, Danube!”. 13 proiecte au fost înscrise în această secţiune a Galei.
„Let`s Do It, Danube!” este un proiect educativ desfășurat în județele dunărene de mai bine de trei ani. Este un proiect realizat cu sprijinul Kaufland România, care vorbește tinerei generații, într-un mod prietenos și ușor de înțeles, despre resurse și modul în care le putem valorifica și economisi pe termen lung.
“Am descoperit în timpul activităților multă deschidere și dorință de a avea grijă de mediu, oameni tineri care înțeleg ce înseamnă respectul față de natură. Strângem deșeurile, dar ce facem ca oamenii să nu mai arunce?, ne întrebau unii voluntari la Ziua de Curatenie Națională. O întrebare bună. Așa că am dezvoltat un proiect care are educația în ADN și care se adresează celui mai deschis si mai relevant public țintă: elevii și, în subsidiar, părinții acestora”, declară reprezentanții ONG-ului.
Cea de-a doua categorie la care “Let`s Do It, Romania!” a fost premiată este “Comportament civic si participare publică”, unde au fost înscrise 14 proiecte, iar pe locul III a ieșit “Let`s Do It! Mobile App”. Aplicatia , realizată cu sprijinul Qualitance, este gratuită și este disponibilă pentru IOS si Android, iar echipa „Let`s Do It, Romania!” trimite mai departe sesizările oficiale către autorități, care au obligația să răspundă în 30 de zile, conform legii. Până acum, 468 de zone au fost curățate, una din două sesizări fiind rezolvate.
“Cele două premii ne bucură extrem de tare, pentru că sunt o recunoaştere a ceea ce înseamnă “Let`s Do It, Romania!” pentru societatea civilă de mai bine de 7 ani. Premiile câştigate vorbesc perfect despre cele două direcții cheie“Let`s Do It, Romania!”: proiecte de educație pentru mediu şi implicare socială, a unor cetățeni activi, Doers, în problemele zilnice ale comunității. Şi nu ne oprim aici, avem planuri mari pentru 2018”, au declarat reprezentanţii proiectului.
ONG-ul a fost premiat la ambele secţiuni la care a fost înscris, acesta fiind numărul maxim de înscrieri acceptate de regulamentul competiţiei.
Gala Societăţii Civile este competiţia anuală prin intermediul căreia sunt premiate cele mai bune proiecte desfăşurate de organizaţii neguvernamentale, grupuri de iniţiativă, sindicate sau persoane fizice, punând astfel în valoare şi aducând un plus de vizibililitate celor mai bune iniţiative civice. Festivitatea de acordare a premiilor reprezintă un prilej şi un loc de întâlnire între cel de-al treilea sector şi reprezentanţii sectorului public şi privat.
***
“Let`s Do It, Romania!“ este cel mai mare proiect de implicare socială organizat în România. Din 2010 și până în prezent, “Let`s Do It, Romania!“ a implicat peste 1.400.000 de voluntari. 468 de zone cu deșeuri au fost curățate prin intermediul aplicației "Let`s Do It, Romania!", care a fost descărcată gratuit de peste 8.200 de voluntari digitali. “Let`s Do It, Romania!“ este parte din comunitatea internațională “Let`s Do It, World!“.