Evenimentul a avut loc în perioada 23-25 martie 2017 în Houston, Statele Unite ale Americii, şi a fost organizat de Texas Children’s Global Health, Baylor College of Medicine Global Initiatives, Rice Business şi de Houston Global Health Collaborative.
 
În cadrul conferinţei au fost prezentate povești inspiraţionale despre eforturile făcute pentru a întări starea de sănătate a celor mai vulnerabile comunități din întreaga lume. De asemenea, participanţii au aflat rezultatele extraordinare ale unor cercetări, au învăţat noi metode de promovare a sănătăţii şi de prevenire a bolilor în Houston şi în toată lumea. 
 
Ana-Maria Schweitzer, directorul executiv al Fundaţiei Baylor Marea Neagră a susţinut în cadrul conferinței o prezentare despre parteneriatul dintre ONG-uri şi Guvern. Alături de reprezentanta Fundaţiei Baylor a discutat despre acest subiect, într-o sesiune moderată de Michael Mizwa, şi dr. James A. Thomas. 
 
De asemenea, directorul executiv al Fundaţiei Baylor Marea Neagră a moderat sesiunile privitoare la direcţii globale viitoare în sănătatea a copiilor şi a adolescenților. 
 
„Este o mare responsabilitate să reprezint Fundaţia Baylor Marea Neagră şi România la acest eveniment extrem de important pentru sănătatea globală. Partenerii noştri americani, dar şi participanţii din alte ţări, au avut ocazia să afle care este relaţia ONG-urilor, în România, cu autorităţile publice în general şi cu Guvernul în special. Este foarte important să facem schimb de experienţe şi de informaţii, să găsim soluţii la problemele pe care le întâmpinăm cu ajutorul celor care au trecut deja prin aceste experienţe profesionale. Sănătatea globală, cu accent pe grupurile defavorizate, este un subiect extrem de important iar noi, la Baylor, facem toate eforturile pentru a ne alinia, în activitatea pe care o desfăşurăm cu pacienţii cu HIV şi hepatite virale, direcţiilor şi acţiunilor de la nivel mondial”, a declarat Ana-Maria Schweitzer, directorul executiv al Fundaţiei Baylor Marea Neagră.
 
Conferinţa Anuală de Sănătate Globală este o întâlnire a profesioniştilor din diverse domenii care activează cu pasiune pentru inovaţie şi progres în sănătatea globală.
 
Houston Global Health Collaborative a fost înfiinţată ca o recunoştere a serviciilor impresionante, a cercetării ştiinţifice şi a oportunităţilor educaţionale în cadrul Centrului Medicam Texas, instituţiilor member şi în statul Texas. Aceste eforturi sunt făcute cunoscute lumii penru a crea posibilităţi pentru noi acţiuni şi pentru a crea legături între cei interesaţi sau care activează în domeniul cercetării sănătăţii globale, al serviciilor sau al educaţiei. 
 
Despre Fundaţia Baylor Marea Neagră
 
Centrul de Excelență Clinică HIV sau Centrul de Copii Româno-American a fost deschis pe 6 aprilie 2001, iar Fundația Baylor Marea Neagră a fost organizată juridic în anul 2004. Centrul de Excelență a fost înființat de dr. Mark Kline, din dorința de a-i ajuta pe copiii infectați cu HIV pe care i-a întâlnit în prima sa vizită în România la sfârșitul anilor nouăzeci. Centrul a devenit cea mai mare clinică pediatrică pentru îngrijirea și tratarea infecției cu HIV din Europa. Baylor România face parte dintr-o rețea de centre cu cartierul general în Houston, Texas la Colegiul de Medicină Baylor și la Spitalul Pediatric Texas. Rețeaua include 20 de țări din Africa, America de Nord, America de Sud și Europa de Est în care BIPAI lucrează pentru creșterea accesului la servicii  centrate pe familie. În prezent, Fundația Baylor are o misiune extinsă în domeniul prevenirii, tratării și îngrijirii bolilor infecțioase. Baylor își desfășoară activitatea la Centrul de Excelență din Constanța, susține trei centre de testare și consiliere rapidă în regiunea Dobrogea (primele din țară), un laborator mobil pentru testare și un Complex Rezidențial pentru tineri vulnerabili. Fundația Baylor Marea Neagră încearcă să micșoreze impactul bolilor infecțioase cum ar fi: infecția cu HIV, hepatitele virale, tuberculoza și bolile cu transmitere sexuală.