Baza Aeromedicală SMURD Constanţa, proiect destinat activităţii de salvare cu elicopterul SMURD Constanţa, a fost inaugurată astăzi, 17 octombrie 2016. Baza, proiectată să funcționeze în cele mai bune condiții, pe termen lung, devine astfel parte integrantă a infrastructurii de intervenție de urgență din Regiunea de Sud-Est a României. Construcția este alcătuită dintr-o platformă de aterizare și un hangar destinate elicopterului SMURD Constanța și unei echipe de minim 6 persoane (piloţi, tehnicieni de aviatie, salvatori aerieni, pompieri descarceratori şi echipaj medical). Din această nouă bază, elicopterul SMURD şi echipajul aero-medical aflat în alerta, va fi pregătit să plece la solicitări, 24 de ore din 24. 

De asemenea, baza aeromedicală asigură intervenția de prim-ajutor și de transfer de urgență către alte centre specializate din regiunea Constanța și de Sud-Est, contribuind astfel la dezvoltarea în România a unui sistem integrat de asistenţă medicală de urgenţă eficient la standarde europene şi internaţionale.

Terenul din zona Viile Noi, pe care a fost construit heliportul, a fost pus la dispoziție de Direcția de Sănătate Publică Constanţa și este destinat amplasării viitorului Spital Regional de Urgenţă Constanţa. Baza aero-medicală va rămâne în administrarea Ministerului Sănătăţii, având, conform legii, ca operator medical desemnat - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, care va suporta cheltuielile de funcţionare, respectiv, conform legii, operator aerian desemnat - Ministerul Afacerilor Interne, prin Unitatea specială de aviaţie, Inspectoratul General de Aviaţie.
Beneficiarii acestei inițiative sunt pacienţi în stări critice, accidentaţi grav, din zona judeţului Constanţa, Regiunea Sud-Est, care beneficiază de intervenţia echipajelor de prim ajutor, terapie intensivă şi salvare aeriană și au nevoie de asistenţă medicală de urgenţă corespunzătoare şi uneori, transferul de urgenţă către alte centre medicale specializate.

Proiectul a fost realizat de Fundaţia pentru SMURD, în urma unui sprijin financiar primit din partea companiilor OMV Petrom şi ExxonMobil România, în valoare de 3,48 milioane de lei (participare câte 50% din partea OMV Petrom şi ExxonMobil România). Bugetul proiectului,  în valoare totală de 4,3 milioane lei, a fost completat din fondurile strânse în campania 2% de Fundaţia pentru SMURD iar cu sprijinul primit din partea RAJA SA Constanţa, au fost realizate lucrările de racordare la reţeaua de apă şi canalizare. Din 2007 până în prezent, OMV Petrom a alocat peste 3.3 milioane de euro pentru a susține autoritățile și populația în situații de urgență.

"Ne bucură în mod deosebit că am putut contribui la realizarea unei baze aeromedicale moderne în Constanţa. Implicarea ExxonMobil confirmă angajamentul nostru pentru un comportament social responsabil și de sprijin pentru comunitățile în care ne desfășurăm activitatea. Pentru ExxonMobil, siguranta persoanelor este cea mai importantă. Accesul la o infrastructura medicala de urgenta moderna este in beneficiul oamenilor: locuitori ai comunitatii; turisti sau personal implicat in desfasurarea programului nostru de lucrari"
a declarat John Knapp, director general al ExxonMobil Exploration and Production România Limited. 

“Considerăm că este important să contribuim la întărirea capacității României de a fi pregătită în situații de urgență. De aceea, continuăm parteneriatul strategic pe care OMV Petrom îl are deja de aproape 10 ani cu autoritățile române pentru atingerea acestui obiectiv. Prin punerea în funcțiune a bazei aeromedicale de la Constanța facem un mare pas pentru consolidarea unui climat de siguranță pentru întreaga regiune de Sud-Est a României”, a declarat Mona Nicolici, Manager de Sustenabilitate OMV Petrom.

"Proiectul de construcție a platformei de aterizare a elicopterului SMURD, în parteneriat cu Ministerul Sănătății, este o inițiativă importantă pentru dezvoltarea activității aeromedicale în județul Constanța și Regiunea de Sud-est a României. Această oportunitate va susține și ne va permite îndeplinirea în cele mai bune condiții a misiunilor desfășurate de echipajele SMURD Constanța și va sprijini, în final, sistemul integrat de asistență medicală de urgență. Pe aceasta cale, adresez sincere mulțumiri partenerilor noștri, companiile ExxonMobil și OMV Petrom, care s-au alăturat acestui demers ambițios", a declarat dr. Raed Arafat, Președintele Fundației pentru SMURD.

"Construcția bazei aeromedicale destinate elicopterului SMURD este un proiect foarte important pentru sistemul de asistență medicală de urgență din Romania, pentru Regiunea de Sud-Est a țării și în special pentru comunitatea locală din Constanța. Suntem alături de salvatorii SMURD Constanța, cei care își dedică viața unei misiuni umanitare nobile, menite în final să contribuie la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din orașul Constanța.",
a declarat Felix Stroe, directorul general RAJA SA Constanța.

Construcția bazei aeromedicale Constanța
Baza aeromedicală SMURD Constanța este o lucrare complexă care a presupus utilizarea celor mai moderne tehnologii. Pista este realizată dintr-un beton special, tip BCR5 care întrunește toate condițiile de securitate – sistem de hidranți exteriori, interiori, sistem de sprinklere de stingere a focului, cu senzori de fum, cu trape de fum acționate electric și acționate pe gaz. 
Suprafața amenajată este de 20.000 de metri pătrați, din care:
● 3.000 metri pătrați platforma din beton pentru aterizare/parcare elicopter;
● 400 metri pătrați hangar pentru garare şi mentenanţă elicopter SMURD, dotat cu facilităţi specifice pentru personalul operativ care își va desfăşura activitatea în cadrul noului heliport;
● 100 de metri pătrați gospodărie de apă;
● 16.500 de metri pătrați amenajări specifice, spaţii verzi și sisteme de balizaj specific operatorilor Autorităţii Civile Aeronautice din Romania.
 
Elicopterul SMURD, atât de util în salvarea de urgenţă a vieţilor omeneşti, trebuie să fie adăpostit pe timpul iernii, la o temperatură constantă. În acest sens a fost construit alături de pista de decolare şi un hangar.
 
***
Despre ExxonMobil:
ExxonMobil, cea mai mare companie privată de petrol și gaze naturale din lume, folosește tehnologie modernă și inovație pentru a sprijini cererea tot mai mare de energie la nivel global. ExxonMobil deține un portofoliu de top de resurse în industrie,  este cea mai mare companie de rafinare și vânzare pentru produse petroliere iar compania sa de chimicale este una dintre cele mai mari din lume. ExxonMobil a revenit în România în anul 2008 iar filiala locală de explorare, ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, a fost deschisă în România în 2011. Pentru mai multe informații vizitați www.exxonmobil.com.
Despre OMV Petrom: 
OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 65 milioane bep în 2015. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW şi un parc eolian de 45 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom este prezent pe pieţele din România şi ţările învecinate prin intermediul a circa 800 benzinării, la sfârşitul lui 2015.
OMV, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea deţine 18,99%, iar 9,36% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.
Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilităţii corporatiste. Până în prezent, compania a alocat peste 44 milioane euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România, concentrându-se pe protecţia mediului, educaţie, sănătate, antreprenoriat şi dezvoltare locală. "Ţara lui Andrei" este principala platformă de implicare în comunitate.
Despre RAJA Constanţa
“Cel mai preţios capital al judeţelor Constanţa, Ialomiţa, Ilfov, Călăraşi, Dâmboviţa, Brașov și Prahova, societatea RAJA S.A. aduce picături de viaţă în casele oamenilor. Suntem şi vom fi mereu în slujba oamenilor, asigurându-le în permanenţă un serviciu vital, fără de care nu se poate trăi. Încă de la înfiinţare, activitatea noastră s-a dorit a fi un plus la calitatea vieţii şi o verigă esenţială în existenţei. Mai presus de toate, pentru continuitate, viaţa are nevoie de apă; ca atare, serviciile noastre au avut şi au ca ţel îmbunătăţirea calităţii apei şi implicit a vieţii, ” Felix Stroe, director general S.C. RAJA S.A. Constanţa
Despre Fundația pentru SMURD: 
Fundaţia pentru SMURD este o organizaţie non-guvernamentală, înfiinţată în anul 2006, ca persoană juridică privată, non-profit, ce susţine, prin toate proiectele dezvoltate, activitatea Serviciului Mobil de Urgenta, Reanimare şi Descarcerare şi dezvoltarea asistenţei medicale de urgenţă. 
Misiunea Fundaţiei pentru SMURD este să îmbunătăţească, calitatea vieţii persoanelor care locuiesc şi muncesc în România, prin sprijinirea dezvoltării sistemului integrat medical şi tehnic de urgenţă şi prim ajutor.
Fundația pentru SMURD funcționează în mod independent, fără să obțina profit, contribuind la formarea unui sistem integrat de asistență medicală, tehnică de urgență și prim ajutor puternic prin intermediul unor parteneriate durabile între instituțiile abilitate, cum ar fi, dar fără a se limita la, Ministerul Administrației și Internelor, respectiv Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Unitatea Specială de Aviație, Ministerul Sănătății, administrațiile publice locale și alte companii și organisme responsabile și dornice să se implice în acest sens.
În vederea atingerii scopurilor care au stat la baza înființării sale, Fundatia pentru SMURD a derulat și derulează diferite proiecte, finanțate exclusiv din fonduri provenite din campaniile anuale ”2% pentru SMURD” și din donații și sponsorizări ale unor companii care își desfășoară activitatea în România. Proiectele Fundației pentru SMURD de la începutul campaniei 2%, în 2006/2007, destinate integral dezvoltării acestui sistem, în colaborare cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General de Aviație depășesc suma de 20.000.000 RON. Informații detaliate legate de activitatea Fundaţiei, se regăsesc pe pagina de internet www.fundatiapentrusmurd.ro.