În calitate de patron regal al Fundației FARA, Altețea Sa Regală Prințul Charles al Marii Britanii a vizitat două proiecte sociale: Casa de tip familial ”Sf. Gabriel”, pentru copii care nu se află în grija părinților și Centrul de Tranzit Foyer, pentru tineri în dificultate care învață viața îndependentă. 
 
La sosire, a fost întâmpinat de președintele si fondatorul FARA, Jane Nicholson, împreună cu Directoarea organizației, Regina Bulai. Prințul Charles a strâns mâna tuturor beneficiariilor fundației, a discutat cu fiecare în parte și a vrut să știe detalii despre fiecare program al FARA. 
 
Este prima dată când Prințul Charles vine la programele FARA din Popești Leordeni, dar și prima dată când toți cei trei ambasadori FARA – ASR Prințul de Wales, Prințesa Marina Sturdza și soprana Felicia Filip – s-au întâlnit la sediul Fundației pe care o sprijină.  
 
Este o onoare și o plăcere să îl primim pe patronul  regal al fundației pentru prima dată în vizită la proiectele noastre din Popești Leordeni. Copiii și tinerii noștri au fost foarte încântați să salute un oaspete atât de special. Această vizită consolidază prietenia între Fundația FARA din România și Anglia. – Jane Nicholson, Președinte și Fondator al Fundației FARA.
 
Printul Charles este Patron al FARA din anul 2001, iar aceasta nu este prima sa vizită la    proiectele Fundației. În 2003 i-a cunoscut pe copiii Casei de tip familial Sf. Nicolae de la Suceava și a vizitat ferma organică a Fundației FARA.
 
În acești ani de când este implicat ca patron al Fundației FARA, prințul Charles a sprijinit  activitatea din România, găzduind mai multe evenimente de strângere de fonduri în Anglia. 
 
În decembrie 2016, cu ocazia împlinirii a unui sfert de secol de activitate a Fundației FARA, Prințul Charles a găzduit la reședința sa Clarence House o recepție pentru prietenii, susținătorii și beneficiarii organizației. 
 
***
Despre Fundația FARA
Fundația FARA este una dintre cele mai mari organizații de caritate din România care se   ocupă direct de beneficiarii săi. Este înregistrată și acreditată atât în Marea Britanie, cât și în România și desfășoară anual, prin cele 14 proiecte ale sale, activități de protecție socială pentru peste 500 de copii și tineri (parte dintre ei cu dizabilități) care nu se află în grija familiei naturale sau care provin din familii fără posibilități materiale. 
 
Programele FARA:
- Case de tip familial pentru copii care nu se află, permanent sau temporar, în grija părinților (Suceava și Popești-Leordeni)
- Centre de zi de recuperare pentru copii cu nevoi speciale (București, Suceava) 
- Programe de eradicare a sărăciei prin educație, desfășurate în satele Județului Suceava.
- Centre de tranzit tip Foyer pentru tineri în dificultate (Satu Mare, Popești-Leordeni, Suceava)
- Locuințe protejate pentru tineri cu dizabilități (Suceava).
 
Ambasadorii Fundației sunt ASR Prințul de Wales, Prințesa Marina Sturdza și soprana Felicia Filip. 
 
În 2014, președintele Fundației FARA, Jane Nicholson, a fost decorată de către Prințul Wili-am, Duce de Cambridge, cu Ordinul Member of the Order of the British Empire, pentru activitatea caritabilă condusă în România.
 
Mare parte dintre cheltuielile Fundației FARA sunt susținute de activități de strângere de fonduri din Marea Britanie și din activitatea a 46 de magazine de caritate FARA din Londra.