Fundația de Sprijin Comunitar în parteneriat cu Primăria Comunei Stănișești a derulat în perioada ianuarie – decembrie 2016 proiectul UN MODEL REPLICABIL DE SERVICII COMUNITARE PENTRU MEDIUL RURAL, menit să ducă la dezvoltarea serviciilor sociale și educaționale pentru copiii și bătrânii din comuna Stănișești.Proiectul a fost co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă, și a avut un buget total de 110.800 CHF. Co-finanțarea din partea Elveției a însumat 74.800 CHF, iar co-finanțarea asigurată de cei doi parteneri a fost în valoare de 36.000 CHF.
„Am reusit prin acest proiect să construim un model integrat de servicii care să se adreseze tuturor grupurilor dezavantajate dintr-o comunitate rurală, în cadrul a trei unități sociale: centrul de zi pentru copii și familii, serviciul de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârsnice și Centrul de Zi pentru persoane vârstnice. Credem că proiectul a adus multe schimbări pozitive în viața persoanelor vulnerabile social din Stănișești și că acest model poate fi replicat în orice comunitate rurală din România”, a declarat Gabriela Achihăi, președinte FSC.
Cea mai importantă realizare a acestui proiect a constat în deschiderea unui Centrul de Zi pentru persoane vârstnice chiar în inima comunei, care oferă, într-un cadru primitor, servicii sociale și medicale pentru persoanele active de vârsta a III-a . Centrul se bazează mult pe conceptul „îmbătrânirii active” iar serviciile includ socializare, activități de terapie prin artă, cluburi diverse (pictură, muzică, lectură, dans), jocuri de societate (șah, table, bingo). De serviciile acestui centru beneficiază aproximativ 57 de bătrâni activi din comună.
Tot pentru seniorii comunei a fost continuat și dezvoltat serviciul de îngrijire la domiciliu. Furnizarea serviciilor s-a realizat individualizat pe baza unei evaluări făcută de o echipă multi-disciplinară și, în funcție de nevoile beneficiarilor, serviciile oferite au constat în îngrijire la domiciliu, asistență socială, monitorizare și re-evaluare periodică. De acest serviciu au beneficiat 118 bătrâni care suferă de diverse afecțiuni sau se află în imposibilitatea de a se îngriji singuri.
Pentru copiii și familiile cele mai sărace din satul Slobozia Nouă, Clubul cu Lipici a însemnat un loc unde cei mici s-au putut bucura cu adevărat de copilărie, iar părinții lor au găsit mereu o vorbă bună și îndrumare specializată. Centrul a fost deschis în urmă cu mai mulți ani ca urmare a nevoii copiilor de a avea un spațiu potrivit în care să-și petreacă timpul liber și să desfășoare activități extrașcolare care să ducă la îmbunătățirea performanțelor școlare.
Centrul este bine dotat: calculatoare, televizor și DVD, mobilier, jucării și rechizite, bibliotecă, în general tot ce le trebuie copiilor pentru a petrece câteva ore după școală, învățând lucruri noi. Familiile dezavantajate au beneficiat de servicii de informare și consiliere, sprijin social și reprezentare din partea specialistilor FSC, pentru a putea depăși situațiile dificile din viața lor.
Grație acestui proiect, în vecinătatea centrului a fost amenajat un teren de sport care permite copiilor să desfășoare activități în aer liber, să organizeze competiții și activități sportive, dar deservește și școala din sat (care nu are sală de sport) în vederea desfășurării orelor de educație fizică. 127 de copii au beneficiat de serviciile acestui centru în perioada de desfășurare a proiectului.
Nici tinerii din comună nu au fost uitați! Pentru aceștia a fost înființat un Centru de Voluntariat care și-a propus dezvoltarea durabilă a comunităţii prin voluntariat şi educaţie non-formală. Voluntarii au fost pregătiți și coordonați de Centrul de Voluntariat al FSC, unul dintre cele mai bune centre de voluntariat din România, proaspăt premiat la Gala Națională a Voluntariatului.
Activităţile propuse tinerilor din comună au cuprins suport oferit persoanelor vulnerabile (bătrâni singuri şi suferinzi, copii cu părinţi plecaţi în străinătate, etc.), organizarea de cluburi şi activităţi distractive, dar și diverse activităţi administrative în cele două centre: curăţenie generală, ajutor în realizarea materialelor educative (planşe, machete etc.);
Proiectul a avut și o importantă componentă de dezvoltare comunitară. A fost elaborată o strategie a serviciilor sociale pentru comuna Stănișești cu bugetare inclusă și plan de acțiune pe 5 ani, care a fost asumată de autoritatea locală prin hotărârea Consiliului Local. In acest fel se asigură și sustenabilitatea proiectului deoarece Consiliul Local Stănișești își va asuma co-finanțarea unei părți din serviciile create.
A fost realizată și o cercetare a situației socio-economice a comunei Stănișești, întocmită de profesioniști în domeniu, care va sta la baza conturării de noi proiecte prin care se urmărește angajarea grupurilor dezavantajate în structuri de economie socială. Această cercetare vine în sprijinul sustenabilității proiectului pornind de la premisa că nu putem vorbi de bunăstare socială fără crearea de locuri de muncă.
Centrul de zi pentru vârstnici a găzduit și un schimb de experiență cu 40 de reprezentanți APL și ONG din regiunea de est a țării. Aceștia au putut vedea la fata locului modelul de servicii sociale creat prin proiect și soluțiile oferite unor probleme general valabile în zonele rurale din România.
„Rezultatele proiectului sunt îmbucurătoare și credem că acest model ar putea să fie preluat și în alte comunități. Fiecare comunitate rurală din România ar trebui sa aibă cel puțin un serviciu pentru persoanele vârstnice, un serviciu pentru copil și familie, servicii și accesibilitate pentru persoane cu dizabilități și să planifice aceste servicii adecvat nevoilor locuitorilor din aceste categorii”, Gabriela Achihăi, președinte FSC