E.S. Hans Klemm, Ambasadorul Statelor Unite, a efectuat în 22-23 martie o vizită în Baia Mare (județul Maramureș). În programul oficial al vizitei au fost incluse o întâlnire cu Fundația Hope and Homes for Children România și o prezentare în teren a activității organizației.
Prima oprire a fost pe Pirită, o zonă de la periferia orașului Baia Mare, unde locuiește o comunitate marginalizată. În vara anului 2016, aici s-a desfășurat programul ”Grădinița de vară” pentru cei 60 de copii cu vârste cuprinse între 3 și 16 ani care trăiesc în comunitate. Acest program a fost demarat la inițiativa Claudiei Costea, consilier superior în cadrul Serviciului Public de Asistență Socială (SPAS) Baia Mare și este un parteneriat între instituțiile statului și ONG-uri: Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș, Serviciul Public de Asistență Socială (SPAS) Baia Mare, Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Fundația de Voluntari Somaschi și Fundația Hope and Homes for Children România.
Pe perioada vacanței de vară, la Grădinița nr. 33, cea mai apropiată instituție de învățământ de Pirită, s-au desfășurat, zilnic, activități recreative și educative, cu scopul pregătirii copiilor pentru înscrierea la grădiniță și școală. Pirita este o comunitate de colibe improvizate, fără curent electric, cu o singură sursă de apă provenind de la o țeavă montată direct la o conductă publică de furnizare a apei potabile. Printre gunoaie, șobolani și câini, acești copii erau nesupravegheați peste zi sau munceau cu părinții lor la strâns fier din oraș sau din comunitățile învecinate. În toamnă, la încheierea programului ”Grădinița de vară”, toți copiii din această comunitate, au fost înscriși într-o formă de școlarizare: 24 de copii la grădiniță, 23 la clasa pregătitoare, 20 de copii în clasa ”A doua șansă” și 30 de copii integrați în diferite clase ale unei școli de cartier.
Apoi, Ambasadorul Klemm a vizitat o mamă cu opt copii care locuiește în Ferneziu (un cartier al orașului Baia Mare), beneficiari ai programului de prevenire a separării copilului de familie desfășurat de Hope and Homes for Children. Prin acest program, copiii aflați în situații vulnerabile (sărăcie, lipsa condițiilor de trai decent etc.) sunt sprijiniți de către Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului sau Hope and Homes for Children să rămână alături de familie.
Ultima oprire a fost la o casă de tip familial pentru copii cu nevoi speciale pe care Hope and Homes for Children a dezvoltat-o după închiderea unei instituții de tip vechi (orfelinat). În această casă, care a fost deschisă în 2010 ca urmare a închiderii Centrului de Plasament ”Delavrancea” locuiesc 10 copii și tineri. Casele de tip familial sunt un serviciu care oferă copiilor și tinerilor un mediu cât mai apropiat de cel dintr-o familie. În aceste case, copiii primesc găzduire, îngrijire, creştere, educaţie, sprijin emoţional, consiliere pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă şi pregătire în vederea reintegrării sau integrării familiale şi socio-profesionale. Casele se află întotdeauna pe o stradă oarecare dintr-o localitate, au curte și sunt perfect integrate în comunitate. Copiii sunt implicaţiwww.hhc.ro/ în activităţile gospodărești, exact ca într-o familie, au prieteni și merg împreună la școală. Într-o casă de tip familial trăiesc maximum 10–12 copii. Hope and Homes for Children construiește aceste case, iar apoi ele sunt donate Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului.
La finalul vizitei, Excelența Sa a declarat:
”Ceea ce m-a impresionat și surprins cel mai mult în timpul vizitei de astăzi a fost parteneriatul voit și foarte eficient dezvoltat între Hope and Homes for Children, o organizație non-guvernamentală, fundație, și partenerii din cadrul administrației județene și locale. Spun voit pentru că am aflat că aceasta a fost intenția Hope and Homes for Children, să găsească un partener local eficient, iar aici, în Baia mare, este un exemplu minunat, la nivel de oraș și de județ. Ați găsit parteneri foarte buni, responsabili și prompți, care – cu resursele disponibile – fac lucruri foarte bune pentru a îmbunătăți îngrijirea și oportunitățile oferite copiilor din medii sociale defavorizate.
În ceea ce privește cei 8.000 de copii care trăiesc în instituții, cred că există speranță pe baza a ceea ce am văzut azi, a succesului pe care îl au organizațiile non- guvernamentale ca Hope and Homes for Children în România. Acest număr – 8.000, în comparație cu 100.000 în urmă cu câțiva ani arată că s-au făcut progrese uriașe și că se poate vedea luminița de la capătul tunelului, fiind posibilă dezinstituționalizarea completă și oferirea de cămine adevărate acestor copii”.
***
Despre Hope and Homes for Children România
Hope and Homes for Children România (HHC România) activează în țara noastră din 1998, timp în care a contribuit în mod direct sau indirect la închiderea a 53 de instituții de tip vechi (orfelinate), în timp ce alte 10 sunt în curs de închidere. Prin serviciile dezvoltate de HHC România, copiii trec de la îngrijirea în instituţii-mamut în care nu beneficiază de atenţie şi afecţiune individuală, la sisteme bazate pe conceptul familial, care le permit o viaţă apropiată de normalitate. Prin eforturile HHC România şi ale partenerilor săi, 4.985 copii au fost scoși din instituții, iar alți 912 urmează să părăsească instituțiile în curs de închidere.
În același timp, organizaţia activează intens în prevenirea separării copilului de familie, intervenind cu mijloacele necesare pentru susţinerea familiilor în care riscul de abandon al copiilor este ridicat. Astfel, 25.787 de copii au fost salvaţi de la ruperea de familie, 862 tineri au fost sprijiniţi pentru o viaţă independentă, 1.812 copii au fost primiţi în centrele de zi, iar 843 în regim de urgență şi 8.125 de membri de personal din sistemul de protecţie al copilului au fost instruiţi de Hope and Homes for Children România.
Până în acest moment, 40.280 de copii au beneficiat de serviciile Hope and Homes for Children România, al cărei obiectiv este ca până în 2022 să fie eliminată instituţionalizarea copiilor în țara noastră. Mai multe informații la http://www.hhc.ro/.