Salvaţi Copiii România, coordonatorul naţional al programului Ora de Net, relansează programul de voluntariat prin care își propune să contribuie la integrarea noilor tehnologii într-un mod creativ, util și sigur în viața copiilor şi în procesul educațional.
Proiectul se desfăşoară din 2008, când a fost lansat sub numele Sigur.info. În acest timp, peste 360.000 de copii și 95.000 de părinţi și profesori au beneficiat de informare sau consiliere și mai mult de 8.000 de sesizări au fost făcute pe liniile specializate. Peste 5.000 de tineri şi cadre didactice s-au implicat în programul de voluntariat în cei opt ani de activitate, interacţionând cu peste 2.600 de instituţii de învăţământ din toate judeţele ţării.

Echipa Ora de Net invită profesorii şi lucrătorii de tineret să se implice ca voluntari şi să susţină o activitate educaţională cu rol de consultare a copiilor, care va contribui la conturarea unei imagini de ansamblu asupra influenţei mediului online asupra copiilor români. Detalii despre proiectul propus şi beneficiile voluntarilor sunt disponibile pe platforma Ora de Net şi pe pagina de Facebook a proiectului.
Pe baza acestor rezultate, specialiştii Salvaţi Copiii vor pune la dispoziţie informaţiile necesare pentru ca voluntarii din întreaga ţară să poată susţine sesiuni tematice dedicate copiilor, profesorilor, părinţilor sau specialiştilor interesaţi de folosirea noilor tehnologii de către copii. Contextele de învăţare experienţială propuse vor implica atât validarea şi integrarea oportunităţilor oferite de Internet, cât şi informarea şi ghidarea copiilor pentru a se feri sau a răspunde eficient eventualelor situaţii riscante.