Antreprenor şi consultant, Laura a lucrat peste 15 ani în comunicare, relaţii publice şi dezvoltare durabilă pentru companii mari precum Coca-Cola HBC România, Provident Financial sau Steilmann Bukarest şi pentru entităţi din zona organizaţiilor non-guvernamentale, derulând proiecte care au fost recompensate cu numeroase distincţii internaţionale: Campania Anului şi Medalia de Onoare - Internaţional Business Awards (Stevie Awards), Aur - Liga Profesioniştilor Americani în Comunicare, Certificat de Excelenţă - SABRE Awards (The Holmes Group), European CSR Awards, nominalizări Chartered Institute of Public Relations Excellence Awards (CIPR) şi Internaţional Public Relations Association Golden Awards.
A absolvit Facultatea de Chimie Industrială a Universităţii Tehnice "Gh. Asachi" din Iaşi, a urmat cursurile Academiei Internaţionale de studiul Istoriei, Culturii şi Religiilor din Bucureşti şi a obţinut certificarea de Sustainability Manager- nivel avansat de la European Certification and Qualification Association (ECQA).