De la protecția mediului la dezvoltarea durabilă a comunităților locale și protejarea valorilor și patrimoniului natural // analiză realizată de Florin Stoican

Protecția mediului este la ora actuală, în România, atât ca mod de realizare și punere în practică a politicilor publice, dar și ca mentalitate a cetățeanului obișnuit și exprimare a societății civile, când vine vorba de atitudine și implicare, între două extreme: una a radicalismului ecologist mergând chiar spre fanatism și ecoterorism și una a conservatorismului cu rădăcini încă adânci în vremea comunismului.

 

Ne chinuim de peste 25 ani să facem pasul de la momentul când protecția mediului era un moft, când nu comenta nimeni asupra deciziilor partidului care hotăra unilateral să-ți pună sonda sau stâlpul de curent în curte, să dărâme un munte pentru o mină, să taie 30 de milioane de metri cubi de lemn pe an sau să planteze specii exotice, să mute comunități întregi pentru construcția lacurilor de acumulare. În toată această perioadă de tranziție instituțiile publice de mediu au fost un fel de a cincea roată la căruța decidenților și voinței politice, slabe și fără prea mare putere în fața adevăraților grei ai decidenților, reprezentați de instituțiile responsabile pentru sectoarele economice. 

De partea cealaltă, mentalitatea colectivă și a exponenților ei, în special a celor din generația tânără, care beneficiază din plin de deschidere și acces la informație, s-a schimbat foarte mult, în sensul că glasul public începe să ceară tot mai puternic celor responsabili grijă față de mediu și generațiile viitoare. Tot mai mulți vor să știe și le pasă ce mănâncă și ce beau, cum e aerul pe care-l respiră, cât spațiu verde au lângă casă, cât consumă automobilul cu care se deplasează, din ce lemn e făcută mobila pe care o cumpără, ce se întâmplă cu deșeurile colectate de firma de salubrizare, cum arată locurile în care-și petrec timpul liber, etc..

 

Decalajul acesta enorm între cele două extreme duce inevitabil și la radicalizarea reacțiilor, dar constituie și premisa pentru punerea în atenția publicului larg și pe agenda publică a unor aspecte de mediu care dealtfel ar trebui să ne intereseze pe toți: padurile, biodiversitatea, apele etc..

 

 

În ceea ce privește mediul, patrimoniul natural, format din biodiversitate și geodiversitate, alături de patrimoniul cultural material și imaterial, constituie cea mai mare valoare pe care țara noastră ar putea să-și bazeze dezvoltarea și prosperitatea. 

 

Asociația Kogayon a început în urmă cu peste 12 ani un proiect de mediu, care încet-încet a crescut, s-a dezvoltat și transformat într-un adevărat program de dezvoltară regională. În 2004 am reușit, în urma studiilor și demersurilor, să înființam unul dintre parcurile naționale ale țării: Parcul Național Buila-Vânturărița. Ne-am implicat apoi ca partener în administrarea parcului național, am preluat custodia unei alte rezervații naturale locale, devenind astfel organizație activă în domeniul conservării patrimoniului natural local și managementului ariilor naturale protejate. Din această postură am gândit și pus în practică în fiecare an proiecte și activități care au contribuit la bazele dezvoltării ecoturismului în zona Oltenia de sub Munte, linie de dezvoltare pe care, în prezent, o vedem din ce în ce mai clar și mai aproape ca pe una dintre singurele șanse ale regiunii.   

 

Am investit astfel energie, timp și bani în diferite proiecte de mediu, care însă au avut și obiective de dezvoltare economică și socială a zonei:

 

Toate acestea s-au adunat în timp, deloc ușor, mai ales pentru o organizație fără personal angajat, bazată 100% pe resursele voluntarilor și finanțări ale unor proiecte, dar odată cu rezultatele a crescut și încrederea, atât a noastră, cât și a celor din jur, în special a comunității locale. De mare ajutor ne-a fost faptul că o bună parte dintre cei implicați în proiecte și acțiuni erau și sunt ei înșiși din comunitatea locală. 

Astfel am reușit să transformăm un proiect de mediu, mai exact de conservare și protecție a biodiversității și geodiversității locale, privit inițial de marea majoritate ca o restricție impusă în valorificarea resurselor naturale, într-un program care acum e văzut de către cei mai mulți ca fiind poate unica șansa de dezvoltare socio-economică a zonei. Parcul național a devenit astfel, pe lângă ce ne-am dorit de la bun început, adică o zonă unde să putem conserva cele mai valoroase elemente ale patrimoniului natural local, un nucleu al dezvoltării ecoturismului în zonă, în jurul căruia se pot începe și dezvolta numeroase activități, inclusiv economice, în sprijinul dezvoltării locale. 

 

Suntem încă la început de drum, atât pe calea conservării, unde ne lovim de foarte multe constrângeri (legislație, birocrație, interese economice, lipsa de reacție a autorităților, agresiuni de toate felurile asupra naturii), cât și pe cea a dezvoltării activităților ecoturistice. Avem însă marea satisfacție că tot mai mulți, atât din afara, cât și din interiorul comunităților locale, văd în ecoturism o oportunitate și încep să înceapă sau să se gândească la pornirea unei afaceri în acest sens. S-a început cu câteva unități de cazare turistică și alimentație publică, urmează altele și foarte important, încep să se contureze și idei de afaceri în domeniul serviciilor și valorificării la scară mică a resurselor locale: închirieri de biciclete și echipamente specifice, servicii de ghidaj specializat în interpretarea naturii și prezentarea zonei, turism ecvestru, turism de aventură, producerea și vânzarea unor produse specifice zonei. Toate acestea înseamnă deja și vor însemna locuri de muncă, venituri pentru comunitatea locală, taxe și impozite la bugetele locale.

 

Ideea noastră de bază pentru dezvoltarea unitară și durabilă a ecoturismului în zonă este de a realiza un nucleu în jurul căruia să creștem economia locală în beneficiul comunității, vizitatorului și mediului. Prin clusterul de ecoturism creat – Asociația Ecoturistică Oltenia de sub Munte – din care fac parte reprezentanți ai administratorilor și custozilor de arii naturale protejate, ai autorităților publice locale, ai societății civile și ai mediului de afaceri, dorim să trasăm liniile de dezvoltare ale ecoturismului, să realizăm și punem în practică un sistem de clasificare ecoturistică a serviciilor oferite, să promovăm unitar zona, să sprijinim prin furnizare de consultanță dezvoltarea serviciilor și să întoarcem o parte din veniturile obținute către conservarea naturii și amenajarea/ întreținerea infrastructurii turistice specifice. 

 

Ideea de la care pornim este aceea că administrarea unei arii naturale protejate nu poate fi o activitate profitabilă economic, fiind una care necesită cheltuieli fără a obține profit, însă existența ariei naturale protejate constituie un atuu extrem de important pentru dezvoltarea economică și socială a întregii zone. La modul ideal, toți cei implicați și interesați (autorități locale, societăți comerciale, organizații nonguvernamentale, etc.) ar trebui să investească și să considere asta o normalitate, în susținerea administrării ariei naturale protejate, acceptând funcționarea administrației în pierdere financiară, în schimbul susținerii valorii adăugate cumulate pentru tot ceea ce înseamnă economie locală, vorbind aici de serviciile de transport, cazare, masă, vânzare de produse și servicii locale și altele. 

 

 

Centrul de vizitare va fi un pol al dezvoltării durabile a regiunii, cu beneficii majore de mediu, economice și sociale pentru comunitățile locale, fiind legatura dintre vizitatori, parcul național și comunitățile locale. O să fie locul în care:

 

 

Lucrăm în același timp la o analiză economico-socială prin care să arătăm și dovedim și celor neîncrezători, cu cifre fundamentate și susținute științific, pierderile și câștigurile economice actuale ce se datorează înființării Parcului Național Buila-Vânturărița și, mai ales, o proiecție a acestora în viitorul apropiat, în concordanță cu programul de dezvoltare pe care-l propunem pentru zonă. 

 

În ceea ce privește pierderile economice, putem vorbi în special de valorificarea resurselor locale (lemn, piatră, fauna de interes cinegetic, hidroenergie), prin restricționarea până la eliminare a unor activități economice precum exploatările forestiere, minerit, vânătoare, construcții și exploatare de microhidrocentrale. Acestea sunt puse în balanță cu veniturile din alte activități economice directe sau indirecte nevalorificate sau slab valorificate la ora actuală, precum activitățile ecoturistice, cuprinzând serviciile de bază precum cazarea, transportul și masa dar și altele colaterale, precum servicii de ghidaj, închirieri, comerț cu produse și servicii locale specifice și altele, valorificarea sustenabilă a resurselor locale (fructe de pădure, ciuperci, plante medicinale), venituri din evenimente, dar și alte beneficii indirecte mai greu de sesizat de către nespecialiști precum potențialul de recreere, cel educativ, științific, valoarea peisagistică, prevenirea unor calamități naturale, sechestrarea de carbon și oxigenarea atmosferei. 

 

Diferența uriasă dintre cele două componente luate în calcul este aceea că pe cand primele, dealtfel utilizate intensiv la ora actuală, duc în timp la secătuirea și chiar la anularea definitivă a unei alte posibile abordări de dezvoltare a regiunii, în timp ce cele din urmă reprezintă o valorificare durabilă și superioară, cu beneficii cumulate mult mai mari atât pentru mediu, cât și pentru comunitatea locală și pentru vizitatorii zonei.

 

În acest mod de abordare ne lovim de o altă prăpastie, între modul în care noi și alții ca noi pe de-o parte privim lucrurile, și autoritățile mânate de voință politică și interesele economice o fac pe de alta. Deși, și unii și alții vedem lucrurile la scară mare, în vreme ce noi ne gândim la beneficii mari, cumulate în timp pentru comunitățile locale, la care se ajunge prin creșterea și dezvoltarea multor afaceri locale la scară redusă, politica publică este îndreptată spre proiecte și cheltuieli mari, uriașe. Problema în sine nu ar fi așa de mare, ambele viziuni putând merge foarte bine împreună, dacă proiectele mari nu ar anula prin impactul mare, uneori iremediabil, linia de dezvoltare durabilă a comunităților locale și protejarea valorilor naturale. Însă experiența ne demonstrează că aceste proiecte mari, uneori pur și simplu demolează valorile naturale pe baza cărora ne-am putea construi viitorul următoarelor generații, de dragul unor câștiguri efemere și fără viitor.

 

Încercăm să depășim această barieră de abordare pornind din interior, de jos, cu credință în puterea exemplului și în implicarea comunității locale. Numai după ce aceasta o să fie convinsă de valoarea pe care le-o oferă patrimoniul natural de lânga ei, o să se implice activ și decisiv în convingerea autorităților și politicienilor în a-l păstra și valorifica durabil pentru bunăstarea lor și a generațiilor viitoare.  

Analiză realizată de Florin Stoican, geolog, președinte voluntar al Asociației Kogayon, cuprinsă în volumul „100 de fețe ale inovației” - Capitolul III „Inovație socială și Societate civilă” - Subcapitolul „Protecția mediului”, publicat în anul 2016. Coordonator Andrei Borțun, inițiatorul Galei Societății Civile.