Anul acesta 17 proiecte, reunite în categoria Incluziune Socială, s-au întrecut pentru a-și expune eforturile unor oameni interesați în a participa și contribui la schimbarea societății noastre. Adică a schimba Lumea Mare, România, prin schimbări sociale la nivelul Lumilor mici, atenția lor fiind îndreptată spre grupurile de persoane defavorizate: copii din familiile sărace, copii instituționalizați, copii autiști, copii și tineri de etnie romă, unii fără adăpost, vârstnici izolați în singurătate, având dizabilități de tot felul și mijloace precare de a face față vieții.

Proiectele diferă ca acoperire geografică, multe lumi mici sunt în capitală și împrejurimi, ca durată – unele sunt “văratice” (“Plaja și marea”, Asociația Împreună pentru viitor, Constanța, reușind să faciliteze accesibilitatea plajei și mării persoanelor cu dizabilități locomotorii, folosind scaune rulante, asigurându-le rampe de acces, șezlonguri, umbrele etc.), altele sunt de lungă durată, mergând până la cinci ani (“Access”, Fundația World Vision, oferind celor cu deficiențe locomotorii scaune rulante la standard OMS sau Organizația Umanitară Concordia, care a participat cu două proiecte, “Adăpost de noapte Sfântul Lazăr” și “Școala pentru viață – educație formală și nonformală pentru tineri din grupuri vulnerabile”,  ambele căutând să amelioreze situația tinerilor și adulților). Ca și World Vision, Concordia se bucură de notorietate în lumea nonguvernamentală, având deja un trecut, experiență și strategii bine conturate.

Proiectul „Școala pentru viață – educație formală și nonformală pentru tineri din grupurile vulnerabile” al Organizației Umanitare Concordia se adresează tinerilor instituționalizați, celor postinstituționalizați și celor din zone rurale încercând să-i formeze pentru a se insera social pregatindu-i să aleagă meserii ca bucătar, brutar sau ospătar. Prin acest efort, tinerii implicați găsesc o cale de a se simți incluși în lumea mare, descoperă satisfacția de a se descurca în viață, de a privi cu optimism aspirațiile de a fi responsabili de propriul destin. Nu este acest lucru ceva minunat, ceva care-i motivează pe voluntari să-i ajute, să le întindă o mână de ajutor?

Mijloacele alese de cei care au trimis proiectele lor sunt diferite, dar ceea ce le unește pe multe este dorința de a schimba atitudinea oamenilor față de: - sănătate/alimentație, dar și față de muncă (“Grădina STEA”, Asociația STEA, pornind de la ideea că sărăcia nu este o fatalitate, s-a ocupat de terapia ocupațională prin horticultură adresată tinerilor fără adăpost, reușind să-i mobilizeze să producă legume și plante aromatice, să le vândă, să promoveze produsele bio, să devină responsabili, să lupte cu greutățile – recolte ratate, dificultăți de a găsi nutrienți nepesticizi etc., acceptarea unor prețuri mai mari). 

Proiectul “Parcurs de inserție socio-profesională - Metoda AFF, Ateliere fără frontiere” a urmărit integrarea socială, profesională și civică a persoanelor excluse, marginalizate, instalate pasiv în situația de beneficiai de profesie, persoane asistate social prin crearea unor ateliere pentru colectarea deșeurilor IT, reutilizarea bannerelor publicitare, dar și organizarea unor ferme bio producătoare, țintind către activarea acestor persoane în activități care prin socializare și contagiune socială reușesc să devină responsabili de propriul lor destin.

– igienă și corp/ sport/art (Spălătoria comunitară, Generation Tibănești, sărăcia îi face pe copii să meargă la școală murdari, neîngrijiți), reușind un bun parteneriat cu primăria și inspirând alte sate să adopte acest model. 

– copii cu probleme sau cu dizabilități, susținându-i să se exprime, să-și arate talentul și dorința de socializare („Start în viață pentru tineri cu autism”, AUTISM ROMANIA) prin crearea unui centru multifuncțional de resurse, confruntându-se cu inerția și lipsa de motivație a cadrelor didactice și pasivitatea instituțiilor statului), rolul educațional al sportului în reducerea abandonului școlar (Școala sportivă Fundația Real Madrid”, Asociația FDP – protagoniști în educație), exprimarea prin artă (spectacole de teatru, fotografie, tabere, excursii etc.), proiectul „CONIL Fest, Festivalul Integrării”, ediția a XV-a, mobilizând atât copiii și tinerii din mediile defavorizate, cât și familiile lor, așa cum se întâmplă în mica lume a Ferentarilor, făcându-i să perceapă Lumea Mare, cea dincolo de mediul în care trăiesc (Proiectul „Explorator prin fotografie”, Asociația Lidenfeld, Ajungem mari și proiectul „Mână cu mână”, Asociația United Hands, România.) 

– nevoia de socializare a copiilor și beneficiile ei (Proiectul „Raspiua! – spațiu de joacă pentru copii”, Asociația Metodelor alternative de integrare socială), prin care s-a realizat prin creativitatea voluntarilor un spațiu de joacă mobil, polisezorial și itinerant.

Aș sublinia orientarea proiectelor către ameliorarea abandonului școlar prin soluții creative cum este proiectul “Pot lucra”, Asociația Pot Lucra care încurajează inserția tinerilor pe piața muncii, prin crearea unei platforme de job pentru cei cu dizabilități care a adus 50 de companii pe site pentru angajare. Motivația celor care au realizat proiectul este clară, bazată pe date statistice: suntem țara pe locul 3 la abandon școlar în Europa, în 2016 18.5% dintre tinerii de vârstă 18-24 ani au părăsit timpuriu școala, iar în același an rata abandonului școlar la tinerii romi între 18-24 ani a fost de 77%. 
Abandonul este răspândit larg la noi, dincolo de abadonul copiilor și tinerilor, există și abandonul vârstnicilor. Orice formă de abandon, generat de indiferență și pasivitate are consecințe asupra calității vieții, indiferent de vârstă. Dar copiilor și  tinerilor abandonul școlar le retează aspirațiile către o viață în care să evite umilințele, disprețul, sărăcia, incapacitatea de a avea proiecte de viitor; uneori familia îi exploatează, îi lasă să trăiască în absența lor, adesea părinții făcând naveta între închisoare și libertate. Dacă părinții sunt infractori de carieră, copiii ajung, deseori, ca adulți, asistați social de profesie.

Este necesar să menționez și dificultățile de care s-au lovit cei care conduc proiectele și voluntarii angajați. Mă refer la prea frecventa asimetrie între interesul/ motivația/ compasiunea lor și cei din instituțiile de stat, fie că sunt decidenți, fie că sunt angajați, care obliga asociațiile, fundațiile, organizațiile neguvernamentale la chinuri birocratice, atitudine indiferentă, la ceea ce am numi „nepăsarea românească”. Adaug dificultatea de găsi sponsori, de a mobiliza pe cei care în mod firesc ar trebui să se implice.

Există, însă, așa cum se vede, și oameni doritori de a ajuta, de a fi utili, de a întinde o mână de ajutor celor care au nevoie de ajutor, oameni care trăiesc cu compasiune și speranță că lumile mici se vor putea micșora, dar și că Lumea Mare se va schimba.

Ca membru al juriilor, ani la rând, constat că societatea noastră are „senzori”, percepe problemele cărora li se pot găsi soluții, cu efort și interes. Ce mă frământă, văzând proiectele amintite, este că mi-e greu să disting între ceea ce este urgent și ceea ce este important. Este greu pentru că viața nu este deloc simplă.

Text: Aurora Liiceanu, Cercetător ştiinţific senior asociat, Doctor în Psihologie - Institutul de Filosofie şi Psihologie, membră a juriului Gala Societății Civile 2018, secțiunea Incluziune socială

Photo din cadrul proiectului Răspiua! - spațiu de joacă pentru toți copiii, Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială