Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.
În luna octombrie a fost lansată campania #DareTo, care aduce în lumina reflectoarelor pe tinerii care se remarcă prin curaj și determinare și care construiesc lucruri mărețe în România, sprijinindu-se pe puter...
A repetat până a răgușit și și-a imaginat întâlnirea în toate felurile posibile. Lori cea mica, unul dintre copiii care cresc la SOS Satele Copiilor, a întâlnit-o pe Loredana în urma cu câțiva ani, iar de...
Cei trei participanți au avut accidente care i-au adus în situația de a folosi un scaun rulant. Sub îndrumarea echipei Motivation, au aflat mai multe despre cum pot avea un trai independent și au exersat tehnici de manevrare a scaunului rulant corect și în siguranță.
Salvaţi Copiii România, coordonatorul naţional al programului Ora de Net, relansează programul de voluntariat prin care își propune să contribuie la integrarea noilor tehnologii într-un mod creativ, util și...
Acesta este un final de poveste la care toți oamenii visează. Însă, copiilor diagnosticați cu cancer le este greu să viseze, deoarece duc o povară greu de imaginat. Ei sunt eroii care luptă, zi de zi, cu...
„Bună ziua. Pe mine mă cheamă Flori și am venit să prezint Știrile din Sport.” Micuța de 7 ani a venit la Pro TV cu tot curajul din lume și fericită de prima experiență din viață într-un studio...
Kiehl’s Since 1851, marca de produse de îngrijire cu o vechime de 166 de ani, anunță parteneriatul cu câștigătorul Premiilor Oscar, Matthew McConaughey, în beneficiul asociației Autism Speaks, un lider global...
O zi de joacă cu totul specială pentru Alex și Andrei, doi copii care cresc la SOS Satele Copiilor și care au visuri mari. Actorii Paul Ipate și Octavian Strunilă au fost cu copiii la un parc de aventură și i-au ...
O zi cât o mie pentru Alex, baiețelul de 10 ani care crește la SOS Satele Copiilor și visează să fie fotbalist. Ciprian Marica, fostul fotbalist al naționalei, i-a prezentat lui Alex stadionul Național Arena și...
Artiștii preferați ai copiilor se implică și în 2017 în demersul Salvați Copiii de educare a publicurilor mici și mijlocii despre pericolele online. La Ora de net, copiii sunt invitați să creeze mesaje de...
UNICEF a dezvoltat trei filme scurte de tip docu-drama cu scopul de a atrage atenția, de a preveni și lupta împotriva discriminării. Cele trei filme se bazează pe cazuri reale, soluționate de Consiliului Național...
În fiecare zi, 19 locuințe cad pradă flăcărilor. Pe lângă pagubele însemnate, incendiile se soldează cu victime, iar de mult ori acestea sunt copii. Fiți responsabili! Respectați măsurile de apărare împotriva incendiilor...