Sunt un căutător de sens

 

Cine este Mihaela Călinoiu?
 

Mihaela Călinoiu nu mai este Mihaela Călinoiu:). Numele s-a schimbat oficial, însă tot ce am fost merge cu mine: ideile, bucuriile, prietenii și, mai mult decât oricând, proiectele și visele. Probabil că asta sunt: un căutător de sens.

Sunt fost jurnalist, timp de 17 ani, deci o viață de om:), oengist în vârstă de doar cinci ani, dar cât de dedicat și acerb pot fi, om pasionat de ceea ce fac și pasionat în general, iubitor de cărți și de hârtie (sună ciudat, nu?), de călătorii și de animale, de munte, de minte și de mare, de cafea și de amintiri, de schi și de ștrudel cu mere și vin fiert. Cam atât:)

 

 

Nu cred ca am ales-o eu. Mă tot uit la alegerile mele și pe-asta chiar nu cred că am făcut-o eu. A fost propusă de doi oameni, într-o seară de iarnă din 2014, înainte să plec într-o vacanță la schi, la care mi-am rupt și un picior, și decisă pe viață de un băiat pe care îl port în suflet oriunde merg. Mă leagă de el momente extrem de puternice și un ursuleț pe nume Nicu, mă leagă lacrimile care îmi umplu ochii de absolut fiecare dată când vorbesc despre el. Mă leagă toți ursuleții ăștia. 

Nu aș spune că am o carieră în sectorul neguvernamental. Nu fac nici pe departe cât ar trebui sau aș putea. Faptul că am lucrat și lucrez în partea asta tot mai puternică a societății românești nu e o carieră, este deja acel trebuie, acel bun pe care îl căutăm mulți dintre noi ani în șir. Când lucram ca jurnalist am avut adesea, foarte adesea, sentimentul ăla de nedreptate, de injustețe, de revoltă suprarealistă cu care nu știam ce să fac. Probabil ca ceea ce am câștigat, culmea, după atâția ani de presă, este simțul urgenței și al rezolvării. Vezi o problemă, micro sau macro? Sari pe ea, faci ce poți să fie semnalată, adresată și rezolvată. Și se poate! 

 

 

Sper că reușita mea cea mai mare urmează :). Serios, chiar sper. 

Uite și una practică: din cauza miilor de discuții cu medici oncopediatri, cu asistente, cu părinți, cu medici în general, am dezvoltat un fel de "limbaj medical" cadru, trebuie să știi ce spui și despre ce vorbești. Fără ca asta să însemne că ești în orice fel specialist, foarte important de subliniat! Doar înveți să vorbești aceeași limbă cu interlocutorii tăi. Eram într-o zi în taxi cu un domn șofer pe care l-am văzut de la un moment dat încolo foarte atent la discuțiile mele telefonice. Nu-mi place să vorbesc la telefon în taxi, dar uneori nu am încotro. Vorbeam la telefon cu unul dintre medicii noștri iar când am terminat discuția domnul șofer s-a întors brusc și mi-a spus: "Vaaai, ce bine că sunteți doctor! Chiar am câteva întrebări să vă pun despre o problemă care mă deranjează de ceva vreme":)). Evident că am râs și i-am recomandat să meargă la un medic adevărat :)).
Nereușita? Oooh, dar de unde să încep? 

În fiecare zi apare una. Și nu știu exact ce învăț din ele. De obicei învăț nervi :). Totuși, din nereușite eu am învățat răbdarea. Ceea ce pentru mine este extrem de greu de învățat :).  

 

 

MagiCAMP mă leagă cum te leagă fiecare început. Foarte foarte puternic. Mă leagă ideile, proiectele, râsul și plânsul din primele zile, mă farmecă și mă uluiește câte lucruri am reușit să facem în doar cinci ani. Am început cu o mână de oameni și am ajuns la o comunitate extrem de puternică și activă de voluntari, de câteva mii de oameni, din țară și din străinătate!

Pentru mine nu a existat altă asociație. Eu am cunoscut MagiCAMP ca voluntar, pe când eram ziarist, adică extrem de umblătoare și căutătoare și cu timp mai mult decât limitat, pentru că într-o vară, într-o tabără pentru copii cu afecțiuni oncologice, era nevoie de voluntari. S-a nimerit să fiu și eu aproape. Fără timp de dat, credeam, dar l-am făcut. Am făcut cel mai mișto și nebunesc lucru din viața mea. 

Din MagiCAMP eu am cunoscut ceea ce a existat înainte de toate: taberele de vară MagiCAMP, pentru copiii cu afecțiuni oncologice, copii care își petrec săptămâni, luni și ani în spital, știind doar ce nu pot sau nu au voie să facă. Habar nu aveam nici unii câte nevoi au și cât de complexe sunt problemele lor și ale familiilor lor atunci când se confruntă cu acest diagnostic! Peste 70% dintre beneficiarii MagiCAMP provin din mediul rural sau rural extrem, fără acces la clinici, medici, la controale de bază, nu mai vorbim despre controale de specialitate, alimentație cât de cât corectă, haine de iarnă când merg la școală prin nămeți, asta dacă au acces la școală, acces la tratamente care pot stabili dacă mor sau trăiesc! Din aceste nevoi concrete și reale s-au născut proiecte precum MagicBOX, MagicHOME, MagicTICKET, au apărut tabere pentru noi tipuri de beneficiari. 

MagicHOME, refugiul părinților ai căror copii luptă cu cancerul, este un proiect care prin amploarea lui a schimbat un pic România, din afara granițelor tării și din interiorul ei. Ne-a făcut mai solidari, mai conștienți unii de ceilalți, mai atenți la cei de lăngă noi și la problemele cumplite prin care trecem. A fost o revelație fabuloasă această implicare fără precedent a oamenilor, indiferent cine sunt (medici, asistente, preoți ortodocși și catolici, studenți, ingineri, muncitori cu ziua, jurnaliști, oameni de afaceri, oameni din PR, constructori, croitori, corporatiști, pacienți oncologici, oameni în doliu, oameni din diaspora), și a companiilor! Probabil că motivul a fost simplitatea ideii dar cumplita ei realitate.

Dureroasa realitate că mii de părinți dorm cu lunile pe o bancă de lângă spitalul sau pe scaunul de lângă patul de spital, lângă copiii lor în suferință, fără să aibă unde să spele și să se spele, unde să gătească ceva pentru copil, unde să pună capul, unde să plângă fără să își deznădăjduiască micuții. MagicHOME va fi gata în câteva luni. Tocmai am obținut autorizația de construcție, care ne permite să începem în sfârșit lucrările de consolidare și amenajare. MagicHOME nu este doar o casă pentru părinți și copii, ci un centru cu absolut toate dotările moderne necesare unei familii care luptă cu cancerul. O casă, dar și un centru de consiliere a familiilor, loc de joacă, sere, sală de terapie. Un complex puternic de experiențe bune pentru familiile cumplit încercate.

Wow, asta da întrebare complexă:))). Și deja am vorbit mult. Uite, cred că lucrul cel mai important care trebuie să se schimbe în societate se întâmpla deja, doar că noi suntem prea prinși în lupta de zi cu zi, în strădania de a rezolva cât putem, încât nu mai vedem uneori unde suntem. Eu, deși pesimistă, sunt și foarte optimistă, dacă se poate așa ceva:))). 

Și optimismul mi-l dau generațiile tinere. Și ele, ca și noi, cei mai trecuți prin viață :), sunt foarte diverse. Dar ce văd eu în marea de adolescenți și tineri inteligenți și curioși pe care i-am cunoscut, ce prefer să văd, este o dorință incredibilă de a nu fi păcăliți, de a nu fi mințiți, o foame de dreptate și de implicare care, dacă este lăsată să facă treabă, dacă va fi inspirată și doar puțin călăuzită, va schimba totul și ne schimbă și pe noi. Pe noi cei care ne-am mișcat mai greu. Este foarte foarte mult de discutat aici, dar, dacă este să extrag o esență, atunci aceasta este energia tinerilor de azi și de mâine. Ei nu sunt obosiți, ca noi, ei acum deschid ochii. Ei nu au parti-pris-uri, nu au motive să mintă și să ascundă. Pe mine asta mă farmecă complet!

 

# Proiectul MagicBOX, ajutoare lunare pentru copiii diagnosticați cu cancer a câștigat Premiul Special pentru Inovație;