Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.
Bucureștiul, pentru a fi iubit trebuie redescoperit. De aceea, Make a Point invită bucureștenii să exploreze unul din cartierele dens populate ale sale, pentru a afla ce se ascunde în spatele blocurilor care nu mai...
Line-up-ul festivalului ce promovează libertatea exprimării creative în spațiul urban cuprinde peste 20 de artiști plastici care și-au confirmat prezența și, totodată, contribuția personală pe care o vor...
Vineri, 30 septembrie 2016, ediția aniversară a Nopții Albe a Galeriilor creează o hartă a artei contemporane și a celor mai noi tendințe de pe scena artistică locală și internațională, în zece orașe din România.
Universitatea de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”, prin Facultatea de Urbanism, în parteneriat cu Bergen School of Architecture și cu sprijnul Primăriei Brăila au organizat în zilele de 21 și 22 iulie 2016...
Programul celei de-a 11-a ediții a IDEO IDEIS (8-14 august) este gândit astfel încât să se plieze pe cele două direcții principale ale festivalului, și anume: să ofere, pe de o parte, o experiență cât mai...
Asociația Romano ButiQ organizează evenimentul multi-artistic “DIALOG”, care va avea loc la Muzeul Culturii Romilor (Str. Drumul Săbăreni nr. 101 -125), joi 28 iulie 2016, începând cu ora 17.30. Evenimentul,...
Pentru prima oară, IDEO IDEIS (8-14 august, Alexandria) și-a ales o temă, care se potrivește mănușă cu filosofia festivalului. Empatia – acea calitate afectivă pe care o avem cu toții și face parte din umanitatea noastră, dar uităm uneori să o folosim
8 trupe din cele 23 inscrise au fost alese ca sa participe anul acesta intre 8 si 14 august la Festivalul National de Teatru Tanar IDEO IDEIS: ART3 - Brasov, Playhood - Bucuresti, Seism - Focsani, DramaClub - Botosani,...
De ce le dau victimele violentei domestice agresorilor lor inca o sansa, care deseori inseamna o perpetuare a violentei? Care sunt adevaratii beneficiari ai milioanelor de euro cheltuiti de stat pentru proiecte de...
Patru proiecte castigatoare, patru vapoare, tone de vopsea si 20 de voluntari au transformat in doar trei sapamani Constanta in capitala artei urbane din Romania. Orasul a cunoscut un veritabil facelift al vapoarel...
Teatrul EXCELSIOR si Asociatia TETA organizeaza la Bucuresti, intre 12 si 15 mai, RELIEF - primul laborator de teatru tanar dedicat adolescentilor din Romania. Dorina Chiriac, Florin Piersic Jr. si Marius Florea...
Bucurestii de azi. Viziunea artistilor de maine vizeaza promovarea patrimoniului cultural turistic al Bucurestiului subliniind identitatea arhitecturala si istorica a capitalei Romaniei prin tehnici contemporane de reprezentare artistica.