Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.
Tribunalul Suceava a admis cererea Asociatiilor Alburnus Maior, Salvati Bucurestiul si Centrului Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu privind suspendarea efectelor juridice ale certificatului de descarcare arheologica 9/2011 pentru Masivul Carnic de la Rosia Montana emis de Directia Judeteana pentru Cultura Alba pana la solutinarea irevocabila a actiunii acelorasi reclamante pentru anularea irevocabila a actului. Hotararea privind suspendarea are efecte chiar din momentul pronuntarii, iar recursul nu suspenda efectele sentintei - actul ramane suspendat pana la solutionarea unui eventual recurs.
Raurile naturale din Carpatii Romaniei au primit o sansa in fata amenintarilor din zona industriei hidroenergetice, prin semnarea unui protocol de colaborare intre Departamentul de Ape, Paduri si Piscicultura si organizatia WWF-Romania.
A cincea editie a Galei Premiilor Pentru Un Mediu Curat, organizata de ECOTIC, ALUCRO, Asociatia pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania si Hotnews, si-a premiat castigatorii joi, 12 decembrie, in prezenta autoritatilor de mediu, a producatorilor de echipamente electrice si electronice, a companiilor de reciclare si a ONG-urilor de mediu.
In cadrul conferintei de presa desfasurate astazi, 12 decembrie, in Bucuresti, Asociatiile Alburnus Maior si Salvati Bucurestiul au prezentat prevederile abuzive si neconstitutionale de modificare a Legii minelor. Proiectul de lege a fost respins in plenul Camerei Deputatilor, cele 160 de voturi in favoare nefiind suficiente pentru a modifica o lege organica.
Implementarea taxei de depozitare a deseurilor la groapa de gunoi, instrument necesar pentru a descuraja depozitarea si a incuraja reutilizarea si reciclarea, a fost amanata pentru anul 2017 din motive tehnice impuse chiar de planurile de management al deseurilor aprobate implementate din fonduri structurale.
Asociatia Salvati Dunarea si Delta impreuna cu Dorna anunta rezultatele campaniei “Omul REinverzeste locul”: 56 de proiecte au fost inscrise pe pagina de Facebook The RE Concept - platforma de responsabilitate sociala a Coca-Cola HBC Romania, iar 1350 de voluntari au participat la cele 20 de actiuni castigatoare.
Relatia dintre autoritatile statului si compania miniera ce isi propune la Rosia Montana exploatarea cu cianuri a celui mai mare zacamant auro-argentifer din Europa a fost mereu marcata de lipsa totala de transparenta....
Asociatia Salvati Dunarea si Delta va invita sambata, 23 noiembrie, incepand cu ora 11.00, la igienizarea parcului Lacul Morii, din cartierul Crangasi, Bucuresti. Evenimentul face parte din proiectul Omul REinverzeste locul si presupune colectarea resturilor menajere si ale pet-urilor abandonate pe marginea lacului, atat de frecventat de locuitori, dar uitat de autoritati.
Liga Studentilor Romani din Strainatate (LSRS) da astazi publicitatii rezultatele sondajului pe care l-a derulat in perioada 8 – 20 octombrie 2013 in reteaua C.A.E.S.A.R (Centrul pentru Acces la Expertiza Studentilor si Absolventilor Romani) si prin care a urmarit aflarea opiniilor membrilor acestei comunitati despre problematica din jurul proiectului de exploatare miniera de la Rosia Montana.
Echipa de voluntari plantatori iti aduce la usa brazi si molizi in ghiveci, direct din pepinierele romanesti. Magazinul de copaci este efortul voluntarilor de impadurire de a incuraja cumpararea de braduti vii, 100% romanesti, cu tot cu radacina si balot.
Acest atelier va avea loc miercuri 27 noiembrie, de la 09.00 la 11.00, intr-un spatiu colaborativ din centrul Bucurestiului „The Hub”. Daca acest atelier va intereseaza, va rugam sa ne scrieti la contact@atelierefarafrontiere.ro.
Primii 7.000 de puieti de stejar au fost inradacinati de catre 120 de voluntari MaiMultVerde, colaboratori ai marcii Yves Rocher si jurnalisti in cadrul unei actiuni de plantare organizate sambata, 16 noiembrie, in Parcul Natural Comana.